Cristian Florian îşi doreşte să fie un prefect al tuturor primarilor

Prefectul Cristian Florian a cerut primarilor, viceprimarilor şi secretarilor prezenţi la şedinţa de instruire pentru alegerile europarlamentare, să fie mult mai atenţi în emiterea dispoziţiilor care ajung la Instituţia Prefectului pentru obţinerea avizului de legalitate. Florian a subliniat faptul că ori de câte ori apar probleme, edilii pot apela cu încredere pentru servicii de consultanţă la aparatul de legalitate din cadrul Prefecturii.

„Atunci când vreţi să emiteţi o dispoziţie şi nu sunteţi sigur de legalitatea ei, Prefectura vă stă la dispoziţie şi puteţi apela la noi pentru servicii de consultanţă. Sunt cazuri când unele documente obţin avizul de legalitate, alte nu, şi astfel ajungem în instanţă. Pentru a evita aceste situaţii, vă rog să consultaţi aparatul de legalitate din cadrul Instituţiei Prefectului”, a spus prefectul Cristian Florian.

În final, tânărul prefect şi-a manifestat încă o dată dorinţa de a avea o colaborare eficientă cu toţi primarii, indiferent de culoarea politică.

„Am spus că voi fi prefectul tuturor primarilor şi am să mă ţin de cuvânt”, a concluzionat Cristian Florian.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5