Prin monumentele dăruite de dr. Traian Gh. Dascăl

Cristeştii Ciceului – un centru cultural istoric rural

O activitate cultural-istorică desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, sub cupola Astrei în Cristeştii Cicuelui, ocazionată de dezvelirea celui de-al zecelea monument donat de fiul satului, medicul stomatolog Traian Gheorghe Dascăl, a transformat localitatea într-un simbol al dăinuirii noastre. Doctorul Dascăl a înnobilat localitatea Cristeştii Ciceului cu busturile înaintaşilor Andrei Mureşanu, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Ion Creangă, domnitorului Petru Rareş, arheologului Torma Karoly, Monumentul romanităţii: Lupa Capitolina cu Traian şi Decebal, Crucea pristolului bisericii vechi, Monumentul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale şi Crucea (unicat) Eroilor reîntregirii neamului românesc (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza şi regele Ferdinand Întregitorul).

În cadrul unei ample şi reuşite (până „la virgulă”) festivităţi girate de Primăria comunei Uriu (primar ing. Petru Şerban, viceprimar Gheorghe Oprea), Consiliul Local Uriu, Şcoala Generală Cristeştii Ciceului (director Cornel Urian), Biserica Ortodoxă (preot Pompei Mureşan) şi Cercul Astra Cristeştii Ciceului (preşedinte prof. Ana Tătar) a fost dezvelit bustul domnitorului Petru Rareş, care a domnit peste Cetatea Ciceului acum aproape cinci secole. Manifestările au debutat cu o sesiune de comunicări sâmbătă, 28 august 2010, după primirea delegaţiilor astriste din Sibiu, Săcele – Braşov, Cluj-Napoca, Dej, Blaj, Gherla, Cârlibaba – Suceava, Beclean, Năsăud, Bistriţa, Baia Mare ş.a., la Casa Copilului din Beclean (prof. Sorin Chindriş).

De la ora 17.00, la Şcoala Generală din Cristeştii Ciceului, oaspeţii, întâmpinaţi de directorul Cornel Urian, au participat la sesiunea de comunicări „Aspecte din Evul mediu românesc”, moderată de profesorul Cornel Urian şi primarul Petru Şerban. Au conferenţiat: academicianul Al. Surdu – „Braşovul – placă turnantă în relaţiile moldo-ardelene”; prof. Ioan Seni – „Cetatea Ciceului sub domnitori moldoveni”, prezentare power point; profesorii Ana şi Iacob Tătar – „Interferenţe lingvistice între moldoveni şi ardeleni”; prof. drd. Ligia Dănilă – „Feminismul medieval românesc”; profesorii Nadia şi Cornel Urian – „Aspecte etnoculturale în relaţiile moldo-ardelene”. Seara s-a încheiat cu momente artistice susţinute de Alexandra Hordouan, mezosoprană la Opera din Cluj-Napoca, colaj de lieduri şi de elevii Şcolii Generale din Cristeştii Ciceului, cu o „şezătoare literară”, instructori prof. Nadia Urian.

Duminică, 29 august, de la ora 9.30, oaspeţii au participat la Sf. Liturghie, oficiată de preotul paroh Pompei Mureşan (răspunsurile fiind date de corul din Beclean), după care, în acordurile fanfarei din Dej, s-au depus coroane de flori la cele 9 monumente donate de dr. Traian Gheorghe Dascăl. Dezvelirea bustului domnitorului Petru Rareş a constituit momentul culminant al evenimentului, urmat de un Te Deum oficiat de preot Pompei Mureşan. Discursurile donatorului, dr. Traian Gheorghe Dascăl, primarului comunei Uriu, ing. Petru Şerban, preşedintelui Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român – Astra, prof. univ. dr. Dumitru Acu (Sibiu), ale academicienilor Dumitru Protase şi Horia Colan, profesorilor Ioan Seni, Ligia Dănilă, Ana Tătar, Cornel Urian, Liviu Dârjan, jr. Ştefan Mihuţ, Radu Gavrilă, Valeriu Toderici (preşedinte URR Cluj-Napoca), prof univ. dr. ing. Tiberiu Rusu, prorector al UT Cluj-Napoca ş.a., au înnobilat evenimentele, transformând Cristeştii Ciceului într-un centru cultural rural. Prin monumentele dăruite de dr. Dascăl, Cristeştii Ciceului devine „Satul cu 10 monumente”, aducându-se o contribuţie la Istoria Europei, din antichitate până în contemporaneitate, fiind un simbol al dăinuirii noastre.

Trecerea de la istorie la tradiţii a făcut-o ansamblul „Codrişorul” din Bistriţa al Casei de Cultură a Sindicatelor, director Alexandru Câţcăuan.

Manifestările s-au încheiat cu masa festivă oferită de organizatori (Primăria şi CL Uriu, Şcoala, Biserica, cercul Astra din localitate şi dr. Traian Gheorghe Dascăl).

Mecena Ţării Năsăudului a mărturisit că prin aceste monumente şi-a îndeplinit un vis din tinereţe, spunând că „Nu toată lumea citeşte, dar o statuie este văzută şi de un analfabet…”, adăugând că „nu mi-am făcut decât o datorie de onoare faţă de înaintaşii noştri spre aducere aminte în faţa generaţiilor ce vor veni, totul pentru Onoarea Patriei şi cinstirea Eroilor Neamului Românesc!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5