Credincioşi de la „Bunavestire”, la Casa „Sf.Iosif” din Odorheiu Secuiesc

A devenit deja o tradiţie ca în Postul Sfintelor Paşti credincioşi de la Biserica Greco-Catolică „Bunavestire” din Bistriţa, în frunte cu protopopul Ioan Vasile Frişan, să aducă multă bucurie copiilor din Casa „Sf.Iosif” din Odorheiu Secuiesc, acolo unde vieţuiesc într-o linişte sufletească deplină, peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 1,8 şi 18 ani. Astfel, sâmbătă, 20 de credincioşi şi 10 copii din Bistriţa s-au deplasat la Odorheiu Secuiesc, acolo unde 12 călugăriţe greco-catolice, din Ordinul călugăresc al Inimilor neprihănite, se îngrijesc de copiii fără un sprijin familial. Bistriţenii au dus cu ei nu atât bucuria şi inima lor deschisă, cât şi o sumă importantă de bani, precum şi alimente: 103 kg zahăr, 90 l ulei, 92 kg făină albă, legume, paste făinoase, dulciuri, conserve, lactate etc. Oaspeţii bistriţeni au fost întâmpinaţi de sora Emilia, poposind apoi în Capelă, unde s-au rugat, după care au vizitat Casa Muzeu, sala de conferinţe, sălile de sport, de meditaţii, aceştia fiind deosebit de bine primiţi şi impresionaţi de atmosfera care domneşte aici.
Sora Emilia a adresat o scrisoare de mulţumire credincioşilor parohiei „Bunavestire” din Bistriţa, părintelui protopop Ioan Vasile Frişan, în care se spune printre altele: „În numele celor 150 de copii din Casa „Sf. Iosif”, mulţumim Bunului Dumnezeu şi dumneavoastră pentru darurile aduse nouă, acum, în Postul Sf. Paşti. Este o imensă bucurie pentru noi să vedem că ne sunteţi alături an de an prin gesturile dvs. de iubire şi generozitate. Tot ceea ce ne-aţi oferit ne este de mare ajutor, atât alimentele, cât şi banii pe care ni i-aţi donat. Vă purtăm mereu în inimile şi umilele noastre rugăciuni şi implorăm binecuvântarea Domnului asupra dvs., a familiilor dvs. şi a celor dragi vouă. Dorim ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă umple inima cu lumina cerească, iar în suflete să domnească pacea divină”. Reamintim faptul că despre Casa „Sf.Iosif” Menuţ Maximinian a scris cartea "Chip de înger".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5