“Creaţie şi identitate culturală”, Bistriţa-Veneţia

Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, director Olimpia Pop, a derulat la Veneţia un amplu proiect sub genericul “Creaţie şi identitate culturală”, cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. La sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a avut loc o amplă dezbatere cu tema “Creaţie şi identitate culturală românească”. Invitaţii manifestării au fost reprezentanţi de marcă ai unor curente şi şcoli din literatura română contemporană, creaţii reprezentative din opera lor fiind selectate şi incluse în antologia bilingvă româno-italiană „Un copac de sunete”(„ Un albero di suoni”), în traducerea lui Ştefan Damian.

Cu această ocazie a fost lansat la Veneţia romanul „La farfalla dalle ali bruciate” („Fluturele cu aripi arse”) de Ştefan Damian. Volumul a apărut anul acesta la editura Nemapress di Alghero din Italia. Manifestarea s-a încheiat cu o proiecţie video a creaţiilor artistice ale cunoscutului artist plastic bistriţean Marcel Lupşe.

“Creaţie şi identitate culturală”- Veneţia 2009

- Doamna director Olimpia Pop, ati fost initiator si coordonator al proiectului “Creatie si identitate culturala romaneasca”, care s-a derulat la Venetia in Italia. Ce ne puteti spune despre acest eveniment cultural?

-Proiectul “Creatie si identitate culturala romaneasca” desfasurat in perioada 12-14 septembrie la Venetia si-a propus sa promoveze cultura romana, si implicit cea locala, in strainatate, in cazul de fata Italia, sa stabileasca legaturi culturale intre artistii romani si straini, sa incurajeze dialogul intercultural.

Dezbaterea a condus spre un dialog despre identitate si cultura in general, despre cea romana si italiana in special,cunoscandu-se de altfel faptul ca, de-a lungul timpului, intre Italia si Romania au existat legaturi culturale stranse. Ca sa ne referim strict la spatiul nostru, amintim preocuparea poetului George Cosbuc pentru Dante Alighieri.

Recitalul poetilor prezenti la aceasta intalnire, Aurel Rău, Dinu Flămând, Ştefan Damian, Adrian Popescu, Ioan Pintea, Mircea Măluţ, Vasile G.Dîncu, a constituit un alt punct important al manifestarii, el fiind insotit de proiectia unor imagini ce surprind locuri si peisaje din judetul Bistrita-Nasaud si din tara derulate pe un fond de muzica romaneasca,moment foarte apreciat de public.

Un viu interes au starnit proiectiile video cu picturile lui Marcel Lupse, artist cunoscut deja la Venetia, adunate sub genericul “Flori de leac”/ Fiori per cura.

Profesorul Stefan Damian a lansat la Venetia romanul “Fluturele cu aripi arse”/”La farfalla dalle ali bruciate” aparut anul acesta la editura Nemapress di Alghero din Italia.

- Doamna director cum ati reusit sa organizati acest eveniment la Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia?

- Unii dintre colegii mei de la universitatea clujeana sunt italienisti recunoscuti,care in timp si-au facut legaturi stranse in spatiul cultural Italian.

Domnul profesor universitar Stefan Damian, un cunoscut traducator din italiana ne-a mijlocit legatura cu institutul, contribuind astfel la materializarea acestui proiect pe care Biblioteca Judeteana Bistrita-Nasaud l-a organizat .

-Ce ne puteti spune despre publicul prezent la manifestari?

-Au luat parte la intalnirile noastre scriitori italieni, Alfio Fiorentino, Anna Rosa Mancini, Gianfranco Chinellato, Severino Bacchin (ei fiind prezenti intr-o antologie de poezie in limba romana), italieni,interesati de o cunoastere mai profunda a fenomenului cultural romanesc si, nu in ultimul rand, romani care locuiesc la Venetia si in imprejurimi.O parte din public este prezent in mod constant la intalnirile ce se organizeaza la Casa Romena,ei promovand la randul lor ,valorile culturale romanesti in spatiul italian.

Celor prezenti li s-au distribuit materiale de promovare atat in format clasic cat si electronic care sa le ofere o imagine reala asupra potentialului cultural si turistic romanesc.Materialele in format electronic(carte, ghid, cartoline, muzica) se transmit si se acceseaza usor,ajungand la un numar mare de persoane.

Tin sa multumesc in mod deosebit doamnei Monica Joita ,director al Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia si colaboratorilor Domniei Sale care ne-au deschis portile acestui institut din mijlocul lagunei,manifestarile noastre inscriindu-se in calendarul de inceput al anului cultural autumnal de la Casa Romena.

COTELE APELOR CULTURII LA VENETIA

Am fost la Veneţia. La începutul lunii septembrie am fost. Am călcat şi eu „pe scări de marmură,prin vechi portaluri”, am urcat şi am coborît poduri,care îmi aminteau la fiecare pas de „Neguţătorul din Veneţia”, m-am rugat în Biserica Santa Lucia, mi-am reamintit cîteva pagini concupiscente şi tulburătoare din Thomas Mann, am privit îndelung porumbeii blînzi şi nefricoşi din Piaţa San Marco, am ajuns şi la Padova, la Capela Scrovegni, pictată de Giotto, am intrat în plină Liturghie în Catedrala San Antonio pe cîntarea „Slavă întru cei de sus, pe pămînt pace între oameni bunăvoire „am plîns şi am îngenunchiat la mormîntul Sfîntului, atît de drag mamei Floarea şi lui Gustave Flaubert.Mi-am adus aminte cum, în copilărie, venit cu tata Anchidim în tîrg la Năsăud,păşeam timid în bisericuţa Sf.Anton de lîngă Liceul Pedagogic.” Acolo să mergi să te rogi. La Sfîntul Anton. El împlineşte dorinţele...,”îmi spunea mama înainte de orice plecare în oraşul academicienilor.Am mers împreună cu Aurel Rău,Dinu Flamând şi Adrian Popescu cu vaporetto ,într-o zi cu ploaie aspră,mocănească,în căutarea mormîntului ilustrului poet modern exilat Ezra Pound,am văzut de aproape Torcello şi am poposit pe insula Burano,vorbind neîntrerupt despre poezia locului şi citindu-ne noi înşine poezii.

Veneţia – definiţia înaltă şi maiestuoasă a Poeziei!Un oraş în care,poetic vorbind,am avut prilejul să merg,împreună cu ceilalţi colegi scriitori,pe ape.Senzaţia că pămîntul e ici colo şi apele sunt peste tot este copleşitoare.Spun cu mîna pe inimă:am fost trei zile în plin inefabil,în miezul a ceea ce numim apofatic:Poezia.

Un eveniment cultural aparte ,de impact, a fost însă ţinta călătoriei noastre.Proiectul „Cultură şi identitate culturală românească”,organizat impecabil de către Biblioteca Judeţeană,coordonator,d-na director Olimpia Pop şi Institutul Cultural Român din Veneţia,d-na director Monica Joiţa .Nu întîmplător evenimentul însoţit de fotografie este postat la loc de cinste pe site-ul Institutului.

Scriitori români şi italieni,cititori români din comunitatea românească şi cititori veneţieni,am dialogat sincer şi argumentat în numele limbii şi a culturii româneşti,a relaţiilor culturale istorice şi tradiţionale ,în sala primitoare şi generoasă,botezată cu numele regretatului Marian Papahagi,în clădirea impozantă care adăposteşte I.C.R. de la Veneţia,cumpărată din bani personali de către marele istoric Nicolae Iorga.

Mă gîndeam, mîhnit şi cu nedisimulată lehaminte,privind cu mîndrie “moştenirea Iorga”, la ciocoii noi,care,chipurile,vor binele Patriei,îmbogăţindu-se neruşinat pe spatele unei naţii sărăcite,cu vile şi case de vacanţă în Palma de Mallorca,profitînd fără scrupule de ranguri şi funcţii,cu ochii bulbucaţi la banul ţării şi nu la propăşirea ei şi mă întrebam ajuns, ca un ţăran ce sunt,la porţile Europei: Care dintre ciocoii acestei ţări,cocoţaţi în fotolii înalte,în văzul scîrbit al naţiunii,au cumpărat pentru Statul roman şi pentru folosinţa fiilor lui ,din banii lor (şi ai noştri,desigur)un edificiu în care cultura românească să fie la ea acasă?!Care ?!Nici unul!Iorga a făcut-o!Aici a făcut-o.Aici la Veneţia.

Aici,în Casa Iorga,numită de către veneţieni CASA ROMENA,în buricul „falnicei Venetii”, s-a conferenţiat,s-au făcut audiţii muzicale,s-au citit poezii,s-au lansat cărţi , reviste şi CD-uri,au fost vizionate de către un public numeros,avizat şi iubitor de cultură românească, lucrările pictorului Marcel Lupşe…

In concluzie:un grup de scribi,un pictor,doi bibliotecari,am picurat,timp de trei zile,în lagună o ploaie binefăcătoare cu stropi de aur în numele culturii române.Nu foarte mulţi dar destui ca nivelul apelor din lagună să se ridice şi Veneţia să nu se scufunde.

Grazia!

IOAN PINTEA

Identitate românească

Afirmarea identităţii unui popor a fost o preocupare firescă, chiar presantă în unele cazuri, conducând, uneori, spre o mai bună poziţionare politică şi economică sau chiar spre salvarea fiinţei naţionale. Există, în principal, două moduri de a se manifesta identitatea: unul pasiv, în care se manifestă o deschidere spre cel ce vrea să te cunoască - să-ţi ştie limba, cultura, obiceiurile, - caz în care îi permiţi să-ţi intre în ţară, în casă, îl omeneşti, îi arăţi locurile dragi, asculti muzica locului, şi un mod activ, care presupune ca cel interesat să arate valorile ce-l definesc şi fac să se constituie într-un punct de interes pentru alţii, caz în care acesta trimite „ambasadori” să arate în diverse locuri lucrurile cu care te mândreşti şi care, alături de altele, se constituie în zestrea comună a umanităţii. Ambele căi au fost folosite de-a lungul istoriei noastre, dar parcă niciodată ca acum nu s-a impus o abordare activă a afirmării identităţii noastre, cu atât mai mult cu cât mijloacele de manipulare şi dezinformare au devenit dintre cele mai rafinate. Am crezut totdeauna că afirmarea activă a identităţii este cea mai potrivită (exact ca în cugetarea potrivit căreia adevărul nu te apără, deşi e adevăr, ci adevărul trebuie apărat, deci luptat pentru el în mod activ) şi în acest sens orice act cultural desfăşurat peste graniţă, ce are o ţinută estetică, este binevenit în afirmarea noastră în marele concert european. Mai mult, atunci când el se face cu o decenţă, folosind minime resurse, este cu atât mai de apreciat. Recentul desant cultural în Veneţia, organizat de Biblioteca Judeţeană, prin care scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi un recunoscut pictor, a oferit o mostră a ceea ce înseamnă cultură românescă de calitate, întruneşte toate aceste ingrediente. Scriitorii italieni, publicul larg au avut ocazia să-şi facă sau să-şi întregească o imagine adecvată a ceea ce înseamnă români şi cultură românească sau să-şi corecteze una deformată dacă au avut-o, lucru ce contează foarte mult în atmosfera actuală, nu tocmai favorabilă în ce priveşte imaginea României creată în peninsulă.

Marcel Seserman (Mircea Măluţ)

Dinu Flamand

La urechea Veneţiei

Laşi în gară, într-o jerpelită valiză, Moartea.

Îţi faci loc prin planctonul de călători

porniţi la întoarcere spre drumurile Răsăritului

cu mizerabilul troc dintre două lumi:

(cafea şi blue-jeans, şi gondola cu balerina mecanică

ce dansează spre tristeţea buzunarelor).

Ieşi la aer, intimidat de hamali,

Iei în piept clopotele pe Canal Grande,

asculţi mugetul fiarei rănite:

leul Serenissimei se bălăceşte

în mlaştină.

După mirosul purpurei putrede,

după dâra parfumurilor din Orient,

după linia lichenilor întinsă pe ziduri

te ghidezi să-ţi afli drumul prin labirint.

Mergi direct la ţintă, la Casa Dogilor,

la gura-ureche de piatră a zidului.

Rosteşte-ţi pâra, secretul teribil:

«Fii liniştită, Europa se scufundă mai repede»!

Din volumul „Stare de asediu”

Adrian Popescu

Poarta Paradisului

E poarta de piatră din Veneţia unde se văd

Mama şi Pruncul, întâmpinându-te;

deasupra unei străzi ce se mai cheamă

«Calle del Paradiso», mică,

pe lângă largile «fondamenta» şi mai lungul

«rio», ce dă în miratul «campo».

O cale, aşadar, ce te scoate spre azur, după

câteva întortocheri umbroase;

spirale, sau trepte, cum vezi şi pe zidurile

mânăstirilor din Bucovina,

şi totul miroase a lemn proaspăt geluit, a

prisacă, a clei şi a talaş;

nu a lagună, pe unde trec impasibile bărcile,

cu cele şase lame, sestriere,

şi cornul veneţian la proră.

Din volumul Ucenicul ascultator

POEM ITALIAN

A vorbi de creaţie şi identitate culturală românească la o întâlnire cu cititori, undeva în afara ţării, presupune a avea în vedere opere principale sau valori, nume de primă mărime dintr-un spaţiu spiritual dat, dar şi aspecte, realizări care stabilesc puncte de interferenţă între culturi, ca dintr-un tezaur. Întâmplându-se aceasta în perimetru italian, la Veneţia, îţi poate veni o clipă în minte aserţiunea unui Lucian Blaga despre un prim moment românesc de cultură majoră care-i secolul XV şi începutul secolului XVI, ca o sinteză între tradiţiile locului şi reverberări nord-dunărene ale geniului artistic bizantin, cu un Ştefan cel Mare văzut de Vatican ca un străjer la poarta de răsărit a creştinătăţii europene, un Ioan de Hunedoara care învaţă în Florenţa o ştiinţă de artilerist cu care va juca, din Ardeal, un rol într-o măsură similar, sau în Ţara Românească isprava nu mai puţin de ctitor bisericesc a unui cărturărit Neagoe Basarab. Sau cu o privire din mai spre viitor, în secolul XIX, muzica de înaltă înfiorare romantică, cu un punct de pornire german, care-i poezia eminesciană Veneţia, nu numai o altitudine, ci şi începutul unei întregi serii superioare de exersări în arta sonetului, o specie literară de sorginte, după multe păreri, italiană, care în lirica românească se va încununa – de la un Gheorghe Asachi şi un Eliade Rădulescu, printr-un Mateiu Caragiale şi un Mihail Codreanu, până la un Vasile Voiculescu, dar şi prin autori din prezent – de atâtea străluciri.

A vorbi de creaţie şi identitate, competiţional, fără complexări, dar şi cu un sentiment de răspundere faţă cu o epocă de tranziţii în care cuvântul literar traversează şi zone deşertice, cu o cauză în economic, este şi un fel de datorie. O datorie de peste generaţii, în care o mică parte poate să însemne şi o manifestare a unor scriitori şi artişti dintr-un spaţiu geografic mai limitat, dar expresie de asemeni – ca şi un eveniment întâmplat prin niste zile de septembrie însorit din acest an - a unui fond afectiv şi ideatic general uman.

Aurel Rău