Creaţia scriitoarelor din Ţara Năsăudului, surprinsă într-un moment artistic, la Iaşi!

Sub genericul ,,O, Mamă, dulce mamă…”, am conceput şi realizat împreună cu elevii claselor a VII-a B și C și a doamnei prof. dr. Roxana Melinte, de la Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe I. Brătianu” din Iași, un moment omagial literar-artistic, dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, având în prim-plan scriitoarele și poetesele năsăudene, care au publicat în revistele de cultură şi în volume personale versuri sau proză, iar o mică parte din activitatea literară a fost cuprinsă în crestomaţia "Destine literare”, coordonată de scriitorul Ioan Mititean, antologie ce unește 25 de scriitori, dintre care 8 sunt femei.

Aşadar, activitatea a fost o adevărată provocare, deoarece, până acum, elevii erau obişnuiţi să înveţe opere consacrate, care au fost recitate şi de părinţii lor, la vremea respectivă, dar în final, succesul a fost marcant.

Martie – Femeia – eternul feminin... Dintre toate enigmele universului, probabil că, Femeia este una dintre cele mai fascinante...

Nimeni nu ştie de ce a fost Aleasă de DUMNEZEU să împrăştie Iubire doar cu simpla ei apariţie, în casă, în familie, în societate, în Univers...

Femeia este un întreg dicţionar afectiv: Cuib - îşi creează cuibul şi îl apără cu toată dragostea universului, învârtoşată în inima ei... a... m... a ...m...

Aşa începe alfabetul vieții:  m a m a!

Viaţă… Dă viaţă... creşte Oameni... Îi încurajează să zboare după visuri... Îşi ascunde lacrima după o îmbrăţişare... Îşi uită anii după ce puii au crescut... Ei cresc şi ea îmbătrâneşte, dar se preface că nu vede cât s-a schimbat pentru că, de la naştere până în ultima clipă, ei rămân puii ei, orice vârstă ar avea... Şi se păcăleşte singură că atâta timp cât are ,,pui” ea este tânără...

La fel şi la şcoală!

Doamna educatoare, Doamna învăţătoare, toate Doamnele care se circumscriu în apelativul „DOAMNA”, nu pot îmbătrâni... Nu le permit copiii şi timpul! Ei vin, ei pleacă şi alţii vin şi iar pleacă... Dar ele, mereu şi mereu, rămân pentru cei de atunci, cei de acum şi pentru cei care vor veni şi peste ani şi ani… Doamna!

Şi-atunci, de ce? De ce doar o dată pe an, trebuie să sărbătorim într-o singură zi, Femeia, Mama, când ele fac parte din viaţa noastră, de fiecare Zi! Viaţa începe cu fetiţa aceea, pe care Mama trebuie să o înveţe să vorbească, să meargă, să se comporte în lume, să fie ea însăşi, mereu şi să nu renunţe la visuri. În lume, totul este repetabil: fetiţă - domnişoară - femeie - mamă - bunică... O DOAMNĂ!

Aşadar, în fiecare zi, trebuie să ne bucurăm de prezenţa tuturor din viaţa noastră! Acasă, Mama ştie toate răspunsurile, în viaţă Femeia trebuie să ştie aproape toate răspunsurile. Uităm adesea să le spunem cât de mult le iubim, pentru că avem impresia că ele ştiu asta. Şi-atunci, măcar o dată pe an, o floare, o îmbrăţişare, un zâmbet, trebuie să ţină loc pentru toate celelalte 364 de zile.

În vremurile pe care le trăim, în care, din cauza pandemiei, îmbrăţişarea a fost uitată, anulată, contează şi o clipă... Şi-atunci, activitatea noastră, are menirea de a pune în valoare condeie feminine contemporane, care ne fac să uităm de realitatea crudă, imaginând o lume mai bună, creată cu ajutorul Cuvântului.

Recitarea integrală a poeziei „Mama” a lui George Coşbuc, fiind un precursor al doamnelor poetese năsăudene, completează prezentarea semnificaţiei Zilei de 8 Martie. Măiestria specifică poetului scoate în evidență contopirea sentimentelor de dragoste și de dor nemărginit ale mamei după fiul ei, cu ale fiului plecat departe, care regretă că nu-i poate fi alături.

Activitatea a continuat cu recitarea unor poezii din „Destine literare”, ale celor opt poetese și scriitoare: Ana Berengea (Mama Maria), Rodica Fercana (Iarba verde de acasă), Nadia Linul Urian (Ce băiat!), Elisabeta Luşcan (De ce?), Ariadna-Cristina Maximiuc - din Iaşi (Au fost gânduri…), Lucreţia Mititean (Dorul), Floarea Pleş (Mama), Ioana Precup (Doi îngeri).

Mama rămâne punctul de reper la orice vârstă. Versurile, parcă desenează un joc al amintirii în amintire: mama, care îşi aminteşte şi fetița care se teme să nu piardă nimic din timpul petrecut cu mama, care într-o zi, va deveni ea însăşi o amintire… Cea mai dragă amintire! Aşteptare şi dor, afecţiune şi speranţă…

Dorul de mamă, sentimentul ,,învârtoşat al fiinţei”, cum îl numea alt poet transilvănean, Lucian Blaga, imaginează nişte paşi dragi ai unei mame cu sufletul cât zarea, care se apropie discret, ,,în căutarea timpului pierdut”. Poate fi estompat prin rugăciune, dar rămâne adânc ancorat în fiinţa umană, deoarece omul este structurat pe A FI, nu pe A AVEA...

Delicateţea versurilor de tip filigran scoate la iveală aceeaşi tematică: femeia, mama, dorul, timpul ireversibil, gândul, care devin şi simboluri şi laitmotive în poezie. Considerăm că activitatea noastră a reuşit să îmbine trecutul şi prezentul, fiind un discret omagiu adus femeii, în general. Nu ne rămâne decât să spunem şi noi, ca Faust al lui Goethe clipei: ,,RĂMÂI DECI, EŞTI ATÂT DE FRUMOASĂ!” (verweile, doch, du bis so schon!)…

Gabriela Nedelcu Teodorescu, Iași

TRANDAFIRUL

Lupu Sophia, clasa a VII-a

Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” Iași

Mă uitam la trandafirul rozaliu, crescut din cenușa evaporată în universul mărginit de descoperiri și tragedii nesfârșite. Creștea drept, fără ocoliri, se înălța în măduva cerurilor, despărțit doar de luna aburie.

Cerul azuriu îi învăluia nuanțele gingașe în valsuri cristaline. Stănd la geam, admiram sfânta războinică ce îndrăzni să crească printre miile de buruieni, care o încojurau.

Cum putea ca o rază de speranță rozalie, parfumata și plină de senzualitate să se nască printre păcatele ieșite dintr-un pământ rece, fără făgăduință, aprinzând eleganța și delicatețea cu care bucura sufletul grădinii mele. Călăuzită de lună, urmărită de univers, creștea și se învăluia în bucurie. Mântuia și vindeca sufletele părtașe și pline de ură. Mică și gingașă războinică, numită și pata de speranță, acum era zâmbetul grădinii din fața casei mele.

Doamnelor scriitoare și poetese din Țara Năsăudului, cu drag!

Aceste sfinte războinice care au cuprins întreaga lume cu splendoarea petalelor poetice, au reaprins scânteia de mult pierdută a acestui destin crud, cuprins de fărădelegi.

Atunci când buruienile răsar, un mic trandafir devine valsul cristalin al unei eterne povestiri. Înflorește de fiecare dată într-o nouă poveste, ce farmecă auzul călătorilor timpurii.

Deschizând ochii, poți vedea în inima Edenului, o mică războinică rozalie și parfumată, plină de eleganță și senzualitate, găzduind venirea îngerilor povestirii.

Cu timpul, ea a crescut, adunând cele mai frumoase flori poetice din întreaga Țară a Năsăudului.

Și așa, grădina trandafirilor a răzbit până în ziua de azi, aducând cu ea un nou început cultural.

La mulți ani, distinse DOAMNE!

Cu prețuire,

                                    Lupu Sophia