Coşbuc, în căutarea actualităţii

În coordonarea Casei de Cultură a Sindicatelor debutează vineri, de la ora 9.00, la sediul instituţiei Zilele „George Coşbuc”, cu jurizarea Concursului Naţional de Poezie. La ora 12.00, la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud va fi deschiderea festivă prin cuvântul adresat de către Dumitru Mureşan, primarul oraşului Năsăud şi Stela Vâju, directorul Colegiului gazdă. Tot aici va avea loc şi medalionul literar – muzical „George Coşbuc”. Conferenţiază: prof.drd. Nicolae Bosbiciu – „Poezia lui Coşbuc sau redeschiderea firescului existenţei” şi prof.Gheorghe Pleş– „Profesorii lui Coşbuc”. Tot acum va fi lectură publică din creaţiile proprii susţinută de poeţii şi scriitorii invitaţi şi prezentarea cărţilor: Elogiul Metaforei, de Luca Onul, ediţie prefaţată de Petru Poantă şi îngrijită de Al.Câţcăuan; Revista Mişcarea literară nr.2; Editura Eikon prin directorul George Vasile Dâncu va vorbi despre reeditarea lui George Coşbuc. Manifestările se vor încheia cu un recital de poezie coşbuciană susţinut de elevii claselor a-XI-a şi a-XII-a A. La ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va fi Colocviul „Coşbuc, în căutarea actualităţii”, moderator Andrei Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Prezintă comunicări: Petru Poantă, George Vulturescu, Valentin Marica, Constantin Catalano, Ion Moise şi Olimpiu Nuşfelean. Dintre lansările de carte de aici amintim volumul de versuri „Ulise şi jocul de şah”, de Ofelia Prodan, Editura Charmides, Bistriţa, 2011. Seara se va încheia cu recitalul de muzică tradiţională susţinut de artista Lenuţa Purja.

Sâmbătă dimineaţa va fi vizitată Casa Memorială „Liviu Rebreanu” din Prislop, apoi de la ora 2.00 se va poposi în Muzeul Memorial „George Coşbuc” din Hordou (Coşbuc), unde va fi Festivitatea de premiere a laureaţilor Concursului Naţional de Poezie, urmată de recitaluri de poezie şi muzică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5