Corala „A. Mureşanu”, cu colindul în cart. Unirea

A doua zi a Praznicului Naşterii Domnului a găsit Corala în vizită la credincioşii ortodocşi din Cartierul Unirea, participând cu răspunsurile la Sf. Liturghie, iar la finalul acesteia, cu un frumos concert de colinde tradiţionale româneşti, în faţa credincioşilor veniţi în număr foarte mare la biserică.

Părintele paroh Ioan Mugurel Urian a adus la final un cuvânt de mulţumire Coralei şi d-lui dirijor arhid. prof. Cornel Pop.

„Bucuria Praznicului ce îl sărbătorim în aceste zile a fost sporită datorită corului profesional de la Catedrala din Bistriţa, care a venit să cânte şi să ne încânte cu frumoasa colinde şi cântări liturgice… Sunt şi suntem bucuroşi cu toţii şi vă mulţumim din suflet pentru acest frumos dar ce ni l-aţi făcut azi… Vă doresc ca această minunată zi de sărbătoare să fie şi una a sufletului pentru că ne-aţi făcut să trăim cu adevărat creştineşte Luminosul Praznic al Naşterii lui Iisus”, a adăugat, emoţionat, părintele Urian.

A urmat apoi o masă festivă de sărbători, cu bucate tradiţionale româneşti şi un pahar de vin, în prezenţa consilierilor parohiali.

A fost o întâlnire prietenească şi emoţionantă, în spiritul Crăciunului şi a frumoaselor tradiţii româneşti.

A treia zi a Praznicului, Corala a adus în sufletele credincioşilor din cart. Viişoara bucuria întâlnirii cu colindul şi cu cântarea sacră.

Ştefan Pop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5