Copil lovit de tractor, cu discul, la Budeşti

Un copil în vârstă de 10 ani, din Budeşti, a fost lovit de un tractor cu discul, conform datelor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU BN, Marius Rus, copilul este conştient, iar spre locul accidentului se îndreaptă un echipaj medical pentru acordarea primului ajutor specializat.
Astfel de situaţii arată că deschiderea punctului SMURD şi a Gărzii de Pompieri de la Lechinţa este cu atât mai importantă pentru zona de Câmpie.

Update: Primarul Vasile Codrea ne-a declarat că pe băiat îl cheamă Cosmin Florin Danci, are 11 ani şi provine dintr-o familie de romi cu mai mulţi fraţi. Copilul a fost preluat de SMURD, dus apoi 1 km până la terenul de fotbal, de unde a fost preluat de un elicopter. Se pare că era conştinet, iar incidentul a survenit în urma faptului că copilul a fugit după tractor deoarece dorea să urce şi el în acesta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5