Copiii de şcoala "Lacrima" au dus caravana poveştilor până sus la lună

În săptamâna 9-15 mai, cu ocazia evenimentului inițiat și coordonat de Centrul național de resurse pentru voluntariat ProVobis Cluj-Napoca, și anume Săptămâna Națională a Voluntariatului, rolurile noastre de dascăli și elevi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Lacrima au căpătat alte valențe: am devenit actori, dar și voluntari. Și pentru că timpul este cel mai prețios dar, am reușit în această săptămână să folosim timpul pentru a duce visurile și poveștile ”împreună până sus la lună”, așa cum sloganul acestei campanii ne-a inspirat. A fost momentul să oferim povești și bucurie deopotrivă, elevilor și preșcolarilor din mediul rural și nu numai. Caravana poveștilor, a celor transpuse în teatru de umbre, a ajuns la Școala gimnazială ”Paul Tanco” din Monor, la Școala Gimnazială Șieu, la Școala Gimnazială ”Iustin Ilieșiu” din Anieș, dar și la Grădinița și Școala Primară din Crainimăt.

Ultima perioadă, atât de tumultoasă din viețile tuturor, ne-a învățat poate mai multe lecții decât ne-am fi dorit. Dar ne-a arătat, poate mai vizibil decât oricând, cât de multe lucruri putem face împreună, câte vieți putem schimba! Și ce puternici suntem atunci când sărim în sprijinul celor de lângă noi. În același spirit, acela de a fi atenți cu cei din jurul nostru, de a aduce zâmbete pe chipurile celor mici, ca o adevărată familie, elevi și dascăli ai școlii ”Lacrima”, am creat, am jucat și ne-am jucat atingându-ne scopul, pentru că surpriza acestei săptamâni a fost exact acel „woooooow” șoptit în cor de elevii care ne-au găzduit timp de o săptămână și care au avut ocazia să reîntâlnească povești ale copilăriei transpuse într-o formă inedită: teatru de umbre. Ne-am dorit astfel să ducem bucurie și în afara școlii noastre, dar mai cu seamă elevilor care nu au acces la teatru atât de ușor. Bucuria a fost și mai mare atunci când la finalul reprezentației noastre, elevii au ținut în mânuțe, probabil pentru prima dată,  marionete care reprezentau personaje ale unor cunoscute povești.

            Caravana poveștilor, asa cum ne place să o numim, a poposit și la Complexul Muzeal județean, în cadrul Nopții muzeelor 2022, unde copii, parinți și bunici au făcut cunoștință cu „Hoțul de șosete”, dar și cu bine-cunoscuta „Scufiță Roșie”.

Bucuria și uimirea copiilor, dar și dorința lor de a ne revedea cu alte și alte povești, este cea care ne face să credem că proiectul derulat în această săptamână a creat liantul de care aveam nevoie pentru a realiza cât mai multe asemenea momente. Cristian, Sebastian, Tudor, Alex, Cosmin, elevii speciali ai școlii noastre, actori minunați în această săptămână, alături de îndrumătorii lor - Ana, Lidia, Eni, Ela, Dan și de coordonatoarea trupei de teatru, Aura, au dovedit încă o dată că ȘI EI POT SCHIMBA FAȚA LUMII, într-o săptămână  în care au depășit obstacolele comunicării și și-au purtat visurile ÎMPREUNĂ  PÂNĂ SUS LA LUNĂ!

Coordonator trupă de teatru, prof. Aura Vălean

Consilier educativ, prof. Emanuela Avram de la CŞEI Lacrima

        

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5