Consiliul Local Năsăud a fost constituit. Vlașin Dorin Nicolae (PNL) noul viceprimar !

În prezența prefectului județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, noul Consiliu Local al orașului Năsăud a fost constituit. Consiliul are următoarea componență: 8 consilieri locali din partea PSD, 6 consilieri din partea PNL și 3 consilieri din partea ALDE.
„Iată că 4 ani au trecut foarte repede și am avut în 5 iunie un nou scrutin al alegerilor locale, domnul primar Mircea Romocea a fost reales, iar noi ne aflăm aici, conform Legii nr.215/2001, pentru a constitui noul Consiliu local al orașului Năsăud”, a precizat, în debutul şedinţei, prefectul Ovidiu Frenţ. Înaltul funcţionar public le-a cerut aleşilor locali să lase „haina politicii” la ușa de intrare în sala de consiliu și să facă mai multă administrație și mai puțină politică pentru comunitatea locală.
Decanul de vârstă, Tomi Iacob i-a avut alături, în prima parte a şedinţei, pe tinerii Vlașin Dorin Nicolae și Timoce Călin Alexandru, ulterior fiind aleasă şi comisia de validare cu următoarea componență: președinte Bidică Emilia (PSD), secretarul comisiei Ioan Boțan (PSD), membru Maghiar Marius (PNL). De pe lista inițială a consilierilor locali s-au retras următorii consilieri: Cicedea George (PSD), Mărioara Secheli (PSD), Dumitru Mureșan (PNL) și Silviu Rus (PNL), după cum a anunțat secretarul interimar al orașului Năsăud, jr. Vasile Șoldea.
După validarea nominală a fiecărui consilier, cu voturile colegilor, aleşii au depus jurământul în ordine alfabetică, ulterior fiind adoptată hotărârea de constituire a Consiliului Local Năsăud, în unanimitate. Consiliul Local Năsăud şi-a ales şi preşedintele de şedinţă pentru următoarele două luni, în persoana domnului consilier Ioan Boțan.
Un alt proiect de hotărâre l-a constituit alegerea viceprimarului, prin vot secret, la vot intrând o singură propunere, şi anume domnul Vlașin Dorin Nicolae.
Vlașin Dorin Nicolae, în vârstă de numai 28 de ani, fost consilier local din partea PNL, a fost ales viceprimar cu 14 voturi „pentru” și 3 voturi „abțineri”.
Pe ordinea de zi a primei şedinţe a legislativului a figurat şi alegerea membrilor comisiilor de specialitate.
Iată noua formulă a Consiliului Local Năsăud!
PSD:
Tomi Iacob
Bidică Emilia
Buhai Mihaela
Timoce Călin Alexandru
Pop Ionel
Cârcu Andrei Ioan
Boțan Ioan
Șofroni Adela
PNL:
Vlașin Dorin Nicolae
Marica Marius Macedon
Rogozan Florin-Grigore
Bodea Marius
Maghiar Marius
Vâju Steluța-Reghina
ALDE:
Oltean Dorel
Găitan Niculai
Fetti Silviu Marian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5