Conducerea IPJ Bistriţa-Năsăud, “unsă” de şeful Poliţiei Române

După aproape 6 luni de interimat, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan a fost învestit în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bistriţa-Năsăud. Adjunct pe probleme judiciare este, în urma concursului, comisarul şef Ciprian Buta (fost şef al Poliţiei Năsăud). „Obiective multiple”, acestea au fost cuvintele de început de mandat al şefului IPJ Bistriţa-Năsăud. Mai multe de spus a avut inspectorul general al IGPR, chestorul Liviu Popa, a cărui prezenţă la Bistriţa a fost marcată prin ieşirea masivă a echipelor de poliţişti la fiecare colţ de stradă.

„Sunt oameni cu experienţă şi odată cu definitivarea procedurii şi numirea în aceste funcţii, vor da mai multă stabilitate în conducerea Inspectoratului şi sper că prin asta va asigura şi mai multă linişte pentru cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud, până la urma urmei, şi mai multă linişte pentru poliţiştii din Inspectorat”, a menţionat şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Chestorul Liviu Popa a profitat de vizita de la Bistriţa pentru a se întâlni cu “lucrătorii cu funcţii de conducere” din cadul IPJ Bistriţa-Năsăud, pentru a identifica problemele cu care se confruntă poliţiştii bistriţeni, dar şi pentru promovarea unor proiecte pe care le implementează Inspectoratul General al Poliţiei Române. “Sper ca mesajul pe care l-am transmis să fie cât se poate de clar pentru poliţiştii bistriţeni. Ne interesează foarte mult creşterea gradului de siguranţă publică, ne interesează liniştea cetăţenilor acestui judeţ, ne interesează construirea unei echipe de profesionişti la conducerea Poliţiei acestui judeţ şi a tuturor subunităţilor”, a punctat acesta.

Comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, originar din Beclean, are 45 ani, este căsătorit şi are un copil. Este absolvent al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza" – Bucureşti, Facultatea de Drept, urmând cursuri postuniversitare în drept civil la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi cursuri de management la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza" – Bucureşti, Institutul Superior de Ordine Publică. Şi-a început cariera în 1991, deţinând şi funcţia de şef al Poliţiei Bistriţa, dar şi de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.P.J. Bistriţa-Năsăud.

Comisarul Ciprian Buta, originar din Făgăraş (Braşov), are 38 ani şi este căsătorit. În 1998 a absolvit cursurile Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, urmând masteratul în ştiinţe penale şi criminalistică la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca şi studii postuniversitare la UBB Cluj-Napoca. A intrat în sistem în 1998, din 2006 fiind şeful Poliţiei Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5