COMUNICAT DE PRESA

Partidul Social Democrat isi exprima totala ingrijorare vizavi de modalitatea prin care Guvernul Boc, prin uneltele Botis, Udrea, Blaga, intelege sa respecte dreptul la demnitate si trai decent a celor care au muncit o viata intreaga pentru o pensie care sa fie in concordant cu ceea ce ei au oferit societatii. Adoptarea de catre Camera Deputatilor a legii unitare a pensiilor, in ciuda impotrivirii social-democratilor, in varianta propusa de catre Executiv reprezinta practic o sfidare la adresa milioanelor de pensionari si pregateste terenul pentru adevarate drame sociale, girate cu indiferenta de catre cei care astazi conduc Romania.

Egalizarea varstei de pensionare, la 65 de ani, si neacceptarea punctului de pensie la valoarea de 45 % din venitul mediu brut, reprezinta ultimele lovituri pe care acest guvern iresponsabil le putea pregati celor care astazi platesc cel mai mare pret al incompetentei guvernamentale.

Ministrul Muncii, domnul Ioan Nelu Botis, sluga obedienta a premierului Boc, uita ca astazi in Romania speranta de viata abia daca atinge pragul impus de portocalii pentru pensionare. Guvernantii uita ca intreg statul roman a devenit in aceasta perioada o uriasa masinarie impotriva propriilor cetateni, din moment ce pensionarii, marea lor majoritate aflati in mediul rural, au ramas fara subventii la motorina, fara subventii pentru terenul cultivat, medicamentele s-au scumpit iar compensarile au disparut, sistemul sanitar este in colaps, pensia fiind singura reduta neafectata pana acum.

Domnule ministru Botis, veti ramane in memoria colectiva a pensionarilor, si nu numai a celor de acasa, prin zelul de care ati dat dovada in a condamna o intreaga categorie sociala la mizerie. Din pacate, ministrul din Bistrita va fi recunoscut de acum inainte nu numai pentru momentul ridicol cand a dat din umeri nestiind ce sa raspunda la o intrebare simpla, nu numai pentru barba proaspat rasa la inceput de mandate, dar si pentru masura criminala pe care a sustinut-o in dezacord cu bunul simt si opinia societatii.

Suntem convinsi ca pentru PD-L este mai importanta camarila, contractele banoase ce umplu buzunarele portocaliilor, posetele doamnei Udrea, broscoiul si baietii destepti ai lui Ioan Oltean, iar demnitatea si respectarea promisiunilor fiind notiuni din ce in ce mai abstracte si mai straine de Guvernul Basescu-Boc.

Biroul de presa PSD BN

Comentarii

29/10/10 18:21
Gheorghe Gavril...

Cu Mihail Eminescu şi Mihai Vodă Viteazul în Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Încercaţi şi dvs. şi nu veţi mai fi singuri

În orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul să ne fie întru căldura sufletească a inimii, întru rugăciune, întru starea de iubire şi milă faţă de semenii noştri. Milă fără iubire şi iubire fără milă nu există. În felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu în sufletul nostru. Dintru această stare sufletească vă scriem, deci, rugămu-vă frumos să citiţi până la capăt şi vă promitem că veţi descoperi orizonturi spirituale de întâlnire şi conlucrare, dintre bunii şi străbunii noştri şi noi cei de azi. Că toţi suntem vii! Şi nu veţi mai fi singuri!
Prea mulţi români cu multă carte şi nu numai ei, nu reuşesc să iasă din letargie, din însingurare. Vina este în noi înşine. Unde nu este disponibilitate pentru ceilalţi, unde nu există dorul ce ne leagă pe toţi cei din lumea aceasta, între noi, dar şi cu cei din lumea moşilor şi strămoşilor, nu există bucuria de a te dărui fără nici o recompensă, fie că ai unele posibilităţi materiale-financiare, fie că nu le ai.
Ne-am înstrăint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazu, de Sfântul Oprea Miclăuş, de Horea din Albac (Vasile Ursu Nicola), de Avram Iancu, de Decebal, Burebista, Zăulmoş (Zalmoxis), de Făt–Frumos, Ileana Cosânzeana, de comoara multimilenară a basmelor şi doinelor noastre, ne-am înstrăinat de Tudor Vladimirescu şi de mulţi, mulţi alţii, în felul acesta ajungând înstrăinaţi unii de alţii. Vina nu poate fi căutată sau invocată în altă parte. Ea este în noi înşine.
Ne-am înstrăinat unii de alţii, deşi facem parte din aceeaşi familie, a dacilor (Noi, Dacii, suntem Noi, Românii!). Dacă nu ne iubim familia la modul deplin, dacă nu-i iubim la modul deplin pe români, aşa cum suntem, buni, răi, cu suflete sănătoase sau în dificultate, destrămarea familiei continuă. Destrămare ca efect al vieţuirii noastre vinovate, iresponsabile. Unde izvorul iubirii este oprit, nu există familie, ci indivizi de râsul altor neamuri, pe faţă sau întrascuns.
Noi, în vara aceasta am fost pelerini pe la sufletele oamenilor, cu precădere în triunghiul Cluj-Napoca, Turda, Albac. Din biserică în biserică. În comuniune duhovnicească cu cei din viaţa aceasta şi cu cei din inimile noastre, plecaţi la Domnul.
Vă rugăm frumos să nu vă grăbiţi să vă formulaţi opiniile acum, ci la sfârşit.

Slujbă de pomenire pentru marii iubitori de neam,
cuprinşi în romanul Valea Hăşdăţii,
roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918:
Mihail Eminescu, Mihai Viteazu, Menumorut voivod, Gelu voivod, Glad voivod, Bogdan voivod, Dragoş voivod, Samul Micu Klein episcop,
Vasile Ursu Nicola (Horea din Albac), Avram Iancu, Ion şi Vasile, din Ciurila, tribuni ai lui Avram Iancu, Andrei Mureşanu, Ion Raţiu memorandistul, Vasile Lucaciu preot, Ion Moţa, Iuliu Maniu
şi pentru părinţii noştri,Gavrilă,Cruciţa, Tănase,Victoria,
Cu toţi moşii şi strămoşii,
Cu tot neamul lor cel adormit!
Slujbă de pomenire la solicitarea Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău
şi a Fundaţiei Deceneu pentru Caritate şi Cultură, prin Gheorghe Gavrilă şi
Maria Copil.
Slujbele de pomenire au avut loc la Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, la Mânăstrirea Schimbarea la Faţă-Petridul de Sus, în Agriş, la Mânăstrirea Mihai Vodă, în Turda, Băişoara, Iara, Filea de Sus, Filea de Jos, Sălicea, Pruniş, Şutu, Câmpeni, în Albac la Mânăstirea Sfântul Ilie şi la Biserica parohială, în Alba Iulia, la Arhiepiscopia Ortodoxă-în Catedrala Reîntregirii.
În Biseica otodoxă din Iara, alături de preoţii ortodocşi, a slujit şi un părinte unit (greco-catolic).
Acestă activitate duhovnicească, liturgică, se desfăşoară în continuare, fără noi, fiind preluată şi de alte localităţi din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Se revelează în toată complexitatea ei duhovnicească şi culturală. Suntem în rânduiala Bisericii Ortodoxe Române, biserică ce veghează activ la unitatea de neam şi la dăinuirea acestuia, întru lumina mântuitoare a divinităţii. Unitate şi solidaritate între noi, cei de azi, dar şi cu cei din viaţa nevăzută. Slujbele de pomenire pot să fie şi o ocazie de activare la zi, în memeoria noastră, a profilului spiritual al celor pomeniţi, a faptelor acestora, prin câteva cuvinte despre cei pomeniţi, sau, la alegere. Despre Mihail Eminescu? Se pot recita, sau citi unele poezii, sau fragmente din proză. Se pot da celor prezenţi copii xerox din creaţiile lui Eminescu. Slujba de pomenire poate fi urmată de un cerc de lectură, la casa parohială, sau acasă la cineva, la cel care a solicitat şi s-a îngrijit de cele necesarre pentru acest parastas, sau la unul din cei care s-au unit pentru acest parastas. Mihai Viteazu? Prezenţa lui Mihai Viteazu, cu uriaşa sa capacitate unificatoare, ca la Eminescu şi nu numai, cu dinamica Unirii, până în ceasul împlinirii ei, în 1918, la Alba Iulia, nu trebuie să lipsească din memoria românilor, mereu actualizată, fiind, în continuare, prezenţă vie, dinamică, în procesul inevitabil al Reîntregirii României. Şi Eminescu. Trebuie să ştim, să înţelegem că marii iubitori de neam, moşii şi strămoşii noştri, sunt activi şi pe planul actual al vieţuirii noastre ca neam.
Ceea ce am dorit noi a însemnat o trezire la viaţă, o tresărire sufletească a celor în mijlocul cărora ne-am aflat. Au înţeles că pelerinajul nostru sufletesc are un rost determinativ, ei înşişi să alcătuiască liste pentru pomeniri, după cugetul şi inima lor, la care să adauge pe răposaţii din familiile lor. E o cale a trăirii în bucuria adunării noastre din înstrăinarea unora faţă de alţii, în căldura familiei noastre, dar şi a familiei lărgite, a tuturor românilor. Sentimentul acesta sufletesc ne întăreşte, ne fortifică, ne scoate din tristeţe şi din lipsa de orizont, Ne regăsim sănătatea sufletească. O stare de conştienizare, de responsabilitate, în sensul că fiecare dintre noi să păstrăm această stare sufletească şi să participăm la oficierea liturgică, la activităţile care urmează şi să ştim mai mult despre cei pomeniţi, să le cumpărăm cărţile, să le avem în biblioteca noastră. În felul acesta vom beneficia de o creştere lăuntrică , vom avea o veghe păstrătoare de neam. Să fim selectivi cu bună ştiinţă la ce cumpărăm şi introducem în casă. Dacă nu avem cărţile indentităţii noastre naţionale, suntem ca o casă fără fundaţie, ca un acoperiş fără pereţi.
Închei, rugându-vă frumos să fiţi cu luare aminte. Unirea din 1918 a început în Basarabia şi Bucovina şi a fost finalizată la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Ardealului în fiinţa neamului, împreună constituind statul naţional unitar român. Ştim cu toţii cum comemorăm la 27 Martie, în fiecare an, Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România. Eforturi de mobilizare, de închirieri de săli, etc. Şi cu toate acestea lipseşte ceva, fără de care actualizarea nu este vie, dinamică, cu rodirea de aşteptat, Reîntregirea României. I-am uitat pe cei 86 de deputaţi, din Sfatul Ţării de la Chişinău, care, iubind mai mult familia românilor decât propria viaţă, au votat Unirea cu România. Să-i pomenim la parastase şi pe aceştia.
Noi, toţi, dăinuim în eternitate ca suflete (mintea şi inima), ca trupuri spirituale. Prin pomenirea liturgică a moşilor şi strămoşilor noştri, prin rugăciunile noastre şi prin celelalte activităţi publice, prin biblioteca personală, îi aducem în sufletele noastre la nivelul conştientizării rolului lor în dăinuirea neamului, în felul acesta viaţa noastră este mai eficientă în sensul împlinirii idealurilor sfinte reîntregitoare de ţară şi de păstrare a unităţii de neam. Şi viaţa noastră de zi cu zi este alta, mai sigură, mai imuni în faţa greutăţilor şi încercărilor prin care trecem. Să fim, prin viaţa de zi cu zi, în lumea nepieritoare, în lumea luminilor şi a bucuriilor eterne. (Mai tare decât piatra şi decat diamantul, sufletul este cea mai uriaşă forţă din Cosmos, pe care nici moartea nu este în stare s-o răpună, IPS Bartolomeu Anania,
1 Decembrie 1918-Sărbătoarea sufletului românesc)
Unirea Basarabiei cu România
Rezultatul votului: 86 pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”
27 Martie 1918. Chişinău.Votarea Unirii, în Sfatul Ţării.
Au votat pentru Unire: Nicolae Alexandri, Elena Alistar, Ion Buzdugan, Ilarion Buiuc, Constantin Bivol, Ignaţie Budişteanu, Teodor Bîrcă, Nicolae Bosie-Codreanu, Ştefan Botnarciuc, Gheorghe Buruiană, Teodosie Bîrcă, Vladimir Bogos, Vladimir Budescu, Alexandru Baltag, Ion Valuţă, Nicolae Grosu, Vasile Gafencu, Simeon Galiţchi, Vasile Ghenţul, Andrei Găină, Alexandru Groapă, Dimitrie Dragomir, Felix Dudchievicz, Dimitrie Dron, Boris Epure, Pantelimon Erhan, Vitalie Zubac, Ion Ignatiuc, Ion Inculeţ, Teofil Ioncu, Anton Crihan, Ion Creangă, Afanasie Chiriac, Dimitrie Cărăuş,
Ion Corduneanu, Grigorie Cazacliu, Anton Caraiman, Pavel Cocarlă, Ion Costin, Vladimir Ciorescu, Grigorie Cazacliu, Vladimir Cazacliu, Vasile Lascu, Nicolae Mămăligă, Mihail Minciună, Anatolie Moraru, Alexandru Moraru, Dimitrie Marţa, Gheorghe Mare, Mihail Maculeţchi, Dimitrie Marghitan, Teodor Neaga, Gheorghe Năstas, Constantin Oşoian, Gherman Pîntea, Vasile Mândrescu, Ion Pelivan, Efimie Palii, Ion Pascăluţă, Petru Picior-Mare, Elefterie Siniclie, Nicolae Suruceanu, Timofte Silitari, Chiril Sberea, Nicolae Sacară, Andrei Scobioală, Chiril Spinei, Gheorghe Stavro, Teodor Suruceanu, Gheorghe Tudor, Ion Tudose, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Pantelimon Halipa, Teodor Herţa, Leonida Ţurcan, Vasile Ţanţu, Nicolae Cernăuţeanu, Nicolae Ciornei, Vasile Cijevschi, Vasile Cerescu, Nicolae Cernof, Nicolae Soltuz, Constantin Stere, Zamfir Munteanu, Iacov Sucevan.
Declaraţia de Unire
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”
Unirea Bucovinei cu România, 14/27 octombrie 1918
Aveţi în continuare o parte din numele celor vrednici de pomenire:
Sextil Puşcariu, Dionisie Bejan, Doru Popovici, Vasile Bodnărescu,
Radu Sbierea, L[aurentie] Tomoioagă, Ion Nistor.
Marea adunare a românilor din provincia Bucovina, din 14/27 octombrie 1918, votează, în unanimitate, pentru Unire.
Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România
"Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României".
Toţi delegaţii au votat pentru Unire: 74 de români, 7 germani, 6 polonezi, 13 ruteni şi 5 deputaţi de drept.
În încheiere vă rog, iar, faceţi slujbe de pomenire-parastase-pentru cei care vă îndemnă inima şi cugetul dvs. Nu-i lăsaţi nepomeniţi pe cei din locurile natale sau din cele în care vă duceţi traiul. Biserica vă stă la dispoziţie, oamenii din biserică vă aşteaptă, aveţi toate condiţiile întrunite.
Pelerini cu slujbe de pomenire prin Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău
Fundaţia Deceneu pentru Caritate şi Cultură
Gheorghe Gavrilă Copil, preşedinte
Maria Copil, vicepreşedinte

O parte din activităţile din ultimii ani,
(http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.17/SCBC%20SI%20FD.pdf
Din cei precedenţi,
Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău (Gheorghe Gavrilă Copil, Romane, teatru, studii, articole, www.noidacii.ro )

19/09/10 23:55
Vizitator

Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.

1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. “Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii” (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. “-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc.”(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: “O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii.”

In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7. Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.

Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.

Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).

În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.

Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.

Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa, Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).

Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări, atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.

Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv, în URSS.

Ion Iliescu şi-a făcut studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.

Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.

Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.

Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu. Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman. A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.

8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e în stare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşevici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania, să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost falimentată din lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost, dar nu s-a vrut aşa ceva.

România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Complexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.

În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: “eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi. Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu”. (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la Ministerul Afacerilor Externe. Trimis diplomat la Ambasada României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini,

13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: “în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era translatorul lui Ceauşescu” ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii jenente pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie, 2004). Ministru de externe, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele Ion iliescu, au blocat Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: ” Ministrul de externe de atunci, al României, declară Agenţiei FRACE PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!” (Gheorghe Gavrilă Copil, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet la www.agero

, la rubrica “Istoria Romaniei”, în cadrul titlului “Dragi romani din R. Moldova veniţi cu noi în Uniunea Europeană”, la www.curaj.net

şi la www.miscarea.com

, la rubrica “De peste Prut”.

15. Mihai Chiţac. Evreu. General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.

16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.

17. Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu. În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.

18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu. Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci. În 1990, preşedintele Senatului.

19. Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.

20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a venit însurat cu o cetăţeană sovietică. (evreu,numele adevarat- STOLL )

Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa “logica” lor. Cunoştea foarte bine limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activişti, mai ales că mulţi erau de “import”, ajunşi în MAE” (www. plai-cu-,boi, 10/31/05, Toma Roman jr., Mihai Şora, Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie 1989, ministrul învăţământului.

24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992. Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se pot aduce zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere. Sau condus de către aceştia şi de către alţii.

25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată. Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie si ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice, precum cei de după 23 august. Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.

Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan. Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.

A d d e n d u m l a c a z u l A n e i Pauker

Terorism evreiesc în România

,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase. Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă. Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de “dictator delegat” (Gh. Buzatu,România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).

Gheorghe Gavrilă Copil

Deşi am nişte rezerve, vă las să judecaţi voi

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie.”.
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989 ?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.
S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe.
Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.
Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice.
Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova. În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă “ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată
acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.
Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională.
Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel,
vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă ?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”… Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!…”.
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 1989?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara . Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara, ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost
pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars. Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5