Comuna Teaca pe drumul modernizării infrastructurii

Sâmbătă, 15 noiembrie a.c., în satul Archiud a avut loc o întâlnire de lucru a primarului comunei Teaca, Iustian Damian Muntean şi preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, obiectul întâlnirii fiind analiza stadiului privind obiectivul asfaltarea drumului judeţean Teaca-Archiud tronson 3 – respectiv 2,3 km zona intravilană sat Archiud, care se va încheia în această lună. Rămâne ca restul de 3 km înspre Teaca, lucrările să fie demarate în funcţie de starea vremii, la finalul lucrării, toate drumurile judeţene între satele comunei Teaca fiind asfaltate. Un alt obiectiv urmărit a fost stadiul realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Căminului Cultural din satul Archiud, parte a proiectului pe Măsura 322, lucrări care au demarat recent, urmând a fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
De remarcat este faptul că toate căminele culturale din comună au devenit adevărate „palate” ale culturii, unde, din păcate, numai acţiuni culturale nu se desfăşoară, ele fiind locaţia în care au loc nunţi, mese comune la înmormântări. Nu s-a auzit, spre exemplu, de ani de zile să se fi organizat măcar acele baluri tradiţionale, sub genericul balul însuraţilor, balul recoltei, balul bobocilor etc., să fie locul în care să se invite formaţii profesioniste de teatru, ansambluri de muzică şi dansuri populare care transmit toate un mesaj. „Unde sunteţi voi frumoase vremi patriarhale?” , se întreba Octavian Goga. Ele vor rămâne doar o frumoasă poveste pe care bătrânii satului, câţi au mai rămas, o vor duce cu ei în mormânt, neavând nici măcar cui să o depene la gura sobei în care arde flacăra albăstruie a gazului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5