Comisarul Paul Andreica, externat. Verificări la IPJ, în sensul unui accident de muncă

Comisarul Paul Leon Andreica, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ BN,  care a fost rănit în timpul operaţiunii de prindere a autorului jafului armat de la unitatea bancară din Bistriţa, a fost externat vinerea trecută.

         „Colegul nostru s-a externat vineri, este bine, în perioada de recuperare. Mai are de mers la Spitalul Judeţean Mureş pentru scoaterea firelor chirurgicale. Sperăm să fie cât mai scurtă perioada de refacere. Din ce am discutat şi cu el personal, şi cu domnii doctori nu sunt suspiciuni cu privire la atingerea unor nervi, a fost imobilizat osul cu cinci şuruburi”, a declarat comisarul şef Claudiu Jurcan, şeful IPJ BN.

         Întrebat despre faptul că au apărut discuţii în rândul societăţii civile legate de modul în care comisarul Paul Andreica ar fi acţionat pentru prinderea infractorului, şeful IPJ Bistriţa-Năsăud a precizat că nu doreşte să facă comentarii cu referire la acest aspect.

 „Nu vă pot furniza aceste informaţii. Se fac verificări şi sub aspectul unui accident de muncă, având în vedere că procedurile noastre pe linia Serviciului Resurse Umane efectuează verificări în acest sens. Încă nu avem nişte concluzii”, a precizat comisarul şef Claudiu Petru Jurcan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

         În context, şeful poliţiei bistriţene a menţionat că cercetările în acest dosar continuă, acestea fiind în competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dorindu-se o finalizare cât mai rapidă în vederea trimiterii în judecată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5