Comercianţii din Piaţa Decebal, verificaţi de Protecţia Consumatorilor

*mulţi riscă amenzi de 2000 lei, pentru că fură la cântar

Trei echipe de comisari de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au ”descins” în Piaţa Decebal, în cadrul unei acţiuni de control care i-a vizat pe comercianţii din piaţa agro-alimentară.

“Vom verifica autorizarea funcţionării operatorilor economici sau a producătorilor individuali. Vom urmări, în principal, legalitatea funcţionării, existenţa verificării aparatelor de măsură şi de control, vom încerca să vedem dacă sunt toate informaţiile pentru consumatori, în special afişarea preţurilor. La operatori, şi încet, încet şi la producători, vom încerca să-I determinăm să precizeze şi calitatea produsului. Adică, nu putem să vindem cu acelaşi preţ şi produsele bune şi cele degradate, aşa cum se întâmplă”, a precizat comisarul şef Dina Suciu.

Potrivit acesteia, verificările vin pe fondul unor sesizări şi reclamaţii ale bistriţenilor, care s-au plâns de faptul că au fost lăsaţi să-şi aleagă marfa, ca la piaţă, dar li s-a impus ulterior un preţ mai mare decât cel afişat, fapt care nu reprezintă “o practică comercială corectă”.

Neregulile au fost dintr-un palier mult mai larg. Nu doar că cei care comercializează produse în Piaţa Decebal nu îşi “expun” firma sau numele producătorului (n.n. – ca să ştim măcar de la cine cumpărăm), dar nu respectă nici alte prevederi, precum afişarea preţurilor sau, cel mai grav, nu pot prezenta dovada verificării metrologice a cântarelor. “Pentru lipsa acestor verificări metrologice, vom aplica amenzi, valoarea sancţiunilor fiind între 2000 şi 10.000 lei. Vom aplica sancţiunea minimă, de 2.000 lei. Toată vara au vândut fără ca aceste cântare să fie verificate, practice, ar fi putut înşela consumatorii”, ne-a declarat comisarul şef Dina Suciu. Verificările din piaţă au scos la iveală şi alte nereguli care vor fi sesizate altor instituţii cu competenţe în domeniul sanitar, fiscal etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5