Comercianţii de petarde în atenţia jandarmilor. Peste 2.500 de bucăţi confiscate de la un tânăr din Livezile

    Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale au organizat miercuri o acţiune punctuală în zona comercială Cibela, cu scopul depistării deţinerii şi comerţului ilegal cu materiale pirotehnice.

          Pe timpul acţiunii a fost depistat un bărbat de 27 de ani din Livezile care avea expuse ilegal spre vânzare mai multe cutii cu petarde, mai exact 2.520 de bucăţi.

           "Materialele pirotehnice au fost confiscate şi predate organelor de poliţie, iar pe numele bărbatului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

           Având în vedere faptul că în preajma Anului Nou se intensifică activităţile ilicite privind articolele pirotehnice, jandarmii vor continua organizarea unor astfel de acţiuni specifice în aria de competenţă", se arată în comunicatul Jandarmeriei bistriţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5