Comemorare prin muzică folk, la Năsăud

Parohia Ortodoxă nr. 1 Sf. Nicolae l-a comemorat pe regretatul părinte Dumitru Tomi în Duminica Tomii printr-un deosebit de reuşit spectacol de muzică folk susţinut de tinerii ortodocşi din Năsăud. Sala de festivităţi a Muzeului Grăniceresc Năsăudean s-a dovedit a fi neîncăpătoare, mulţi dintre cei care au dorit să-l omagieze pe preotul Tomi, dar să-i asculte şi pe folkiştii năsăudeni, au rămas pe scările interioare care duc la etaj şi chiar şi în grădina muzeului, muzica şi cuvintele preoţilor Florin Rusu şi Lucian Greab fiind ascultate prin geamurile deschise ale sălii.
„Am avut încuviinţarea înalt preasfinţiei sale Andrei, care ne-a şi sugerat ca evenimentul să se desfăşoare la Muzeul Grăniceresc Năsăudean ai cărui oameni, conduşi de doctorul în istorie Lucian Vaida sunt interesaţi de tot ceea c e înseamnă cultură (istorie, religie, păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, pictură, arheologie etc.). Îi vom păstra întotdeauna vie amintirea celui care a slujit în parohie peste 35 ani şi care a plecat la ceruri în 16 februarie la numai 67 ani. Am decis să-l comemorăm astfel deoarece şi dânsul iubea acest gen de muzică. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus părintele Florin Rusu.
Au participat Alexandra Sidor, Gheorghe Ani, Sorin Găzdac, Alexandru Ionaşc, Lucian Bichigean, Alexandra Bindea, Iustin Nechiti şi grupul folk „Zori de zi” cu Teodora Vasilichi, Paul Pop, Diana Eftimie, conduşi de Florin Găzdac.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5