Comelf susţine activitatea Gloria Bistriţa

După ce săptămâna trecută firma Electroplast a sărit în ajutorul echipei FC Gloria Progresul Bistriţa pentru a face deplasarea la Turda, iată că în această săptămână o altă companie de renume susţine activitatea fotbalistică a judeţului.
"În această săptămână a venit alături de noi Comelf pentru a ne susţine financiar. Cine ştie, poate săptămâna viitoare vom vorbi despre o altă companie care va susţine echipa. Este un semnal că Gloria merge mai departe. Toţi oamenii de bine sunt alături de echipă. În această perioadă ne concentrăm pe plata salariilor. Dacă 20 de firme din judeţ, şi nu numai, ne-ar aloca câte 10 mii de euro pe an ar fi bine, restul ar veni de la sine. Eu cred că parteneriatul cu mediul privat e mai sigur şi mai benefic pentru sport" ne-a declarat preşedintele FC Gloria Progresul Bistriţa, Claudiu Stanciu.
Altfel, umare a discuţiei avută cu autorităţile judeţene şi locale zilele acestea, s-a reunit şi Adunarea Generală a Acţionarilor, care a decis cooptarea în Colegiul Director a lui Victor Ciocan, fostă glorie a echipei. De asemenea, s-a decis ca toţi antrenorii echipei de juniori, în jur de 10 persoane, să fie angajaţi pe noua structură a FC Progresul Gloria Bistriţa. Nu în ultimul rând, se va avea grijă de viitorul echipei.
"Deşi suntem săraci, trebuie să fim alături şi de copiii Gloriei. Ne gândim, ca de exemplu, să oferim contracte unor jucători precum Sadi Akari, Alin Ţegle şi Denis Hordouan. Sunt jucători de performanţă prin prestaţia lor şi vrem să-i ţinem aproape de echipă" a conchis preşedintele FC Gloria Bistriţa, Claudiu Stanciu.
Sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul "Jean Pădureanu" FC Gloria Progresul Bistriţa joacă cu CS Iernut (MS).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5