Circ pe Pietonal. Un bărbat a fost încătuşat

Sâmbătă 13 iunie a.c., în jurul orei 22.00, jandarmii care se aflau într-o acţiune de patrulare pe Pietonalul din centrul municipiului Bistriţa, au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între doi bărbaţi.

Aflaţi la una din terasele de pe Pietonal, cei doi au început să aibă discuţii contradictorii, deranjând ordinea publică şi pe ceilalţi cetăţeni aflaţi la mese.
Jandarmii au intervenit pentru calmarea spiritelor şi l-au imobilizat pe bărbatul care se manifesta violent, după care l-au încătuşat. În tot acest timp, unii din membrii familiei acestuia au încercat împiedicarea forţelor de ordine în exercitarea atribuţiilor.
După încătuşare, Alin M. de 38 de ani din Bistriţa, a fost condus la Poliţie. Totodată, acesta a fost sancţionat de jandarmi cu 1.000 de lei amendă, în conformitate cu prevederile legii nr. 61 din 1991, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii si linistii publice, pentru proferarea de injurii şi expresii jignitoare la adresa unor persoane aflate în zonă şi la adresa organelor de ordine.
De asemenea, pentru împiedicarea organelor de a-şi indeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea şi de a lua măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice şi pentru refuzul de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale şi de a se legitima cu actul de identitate la cererea patrulei de Jandarmerie, Roxana M. de 20 de ani din Bistriţa, a fost sancţionată cu 3.500 de lei amendă, respectiv cu avertisment scris.

Comentarii

14/06/15 17:09
amenda

dati-le si o noapte la racoare, ca beau pe caldura, le creste tensiunea si o iau razna.... amenda si racoare.

14/06/15 19:15
duca reghina

jandarmi,politia, mascatii ,ar trebui sa aplaneze cu calm un conflict ,nu sa se poarte parca ar,ei fi extraordinar de corecti ,daca s-a spus ca barbatul e cardiac,nu au tinut cont si l-au trantit la pamant,cand copiii strigau ,si i-au pus catusele rusine sa va fie ,ca nu va ganditi ca sunteti dintr-e noi si va purtati ca animalele ,oare voi sunteti ffff corecti,nu v-au,afectat strigatul de disperare ,a copiiilor.,oanenii fara suflet, ati fi in stare sa omorati pentru banii

14/06/15 19:26
duca reghina

faceti, locuri de joaca nu birturi,oamenii buni,se spune centru vechi ,loc de istorie,am o varsta dar stiu ca pe aceasta strada nu s-a baut ,puneti nume de strada ,celor cu pile la consiliu,ca nu orcine are voie sa deschida terasa,nu i se da aprobare de catre primar ,va rugam desfintati birturile pe o parte beau parinti ,iar pe doi m patrati joc pt copii rusine admnistratia consiliu oras,ma voi duce in audienta,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5