Ciorba de peşte

Imaginea Sulinei arată că cerul de deasupra străluceşte cu căldură. Un albastru limpede, clar, de vară ne face viaţa veselă şi frumoasă. Doar o dâră albă, aproape, aproape invizibilă, arată că undeva, acolo sus, un avion cu reacţie a străbătut distanţe relative.

Portarul primăriei, aflat în faţa noastră, zâmbeşte amabil. Ne salută politicos. Scările spre infinit şi holul pătrat în care ajungem, un pic întunecat, luminat de două neoane, ne înfăţişează o uşă capitonată. O muzică discretă se auzea dintr-un birou alăturat. Covorul, oarecum preset de paşii celor ce-l caută pe primarul urbei, îmi atrage privirea. Modelul cu romburi crem şi bej, maro şi negru dau o linişte şi o siguranţă în acelaşi timp celui ce vine pe acolo mai rar ori prima dată. O fată slăbuţă cu ochii mari şi faţa prietenoasă, deloc neplăcută, dar destul de comună, ca a persoanelor pe care le întâlneşti pe stradă şi nu le mai recunoşti dacă le reîntâlneşti, cu părul castaniu intens şi ochii de un căprui oarecare, ne salută şi ne priveşte cu interes. Liniştea din încăpere devine apăsătoare, chiar deranjantă.

O tavă de inox pe care sunt aşezate câteva ceşcuţe de porţelan cu model albastru şi o fereastră plină de ghivece cu flori roşii înveselesc atmosfera.

Fata ne zâmbeşte drăguţ. Are o gură frumoasă, chipul i se luminează şi ne zice:

-Domnul primar vă aşteaptă, puteţi să intraţi, a avut puţină treabă cu cei de la poliţia de frontieră. Acest lucru se explică în clipa următoare când doi domni cu cămăşi albastre ies salutând, având caschetele uniformelor în mână. Dau politicos din cap şi dispar pe aceleaşi scări pe care am urcat cu câteva minute înainte. Primarul Sulinei, domnul Aurel Dimitriu ne invită cu un zâmbet adevărat. Un calendar cu biserica evanghelică pe care scrie Bistriţa, 2010, îmi atrage privirea. Scaunele comode aşezate în jurul mesei lungi ne fac odihna mai plăcută. Soarele puternic de afară contrastează cu aerul condiţionat şi răcoros din interior. Pe un cuier orizontal sunt surprinsă să descopăr că domnul Aurică, oarecum prevăzător, a înşirat pe umeraşe tricouri şi şăpcuţe de la toate partidele actuale din ţară. Fără să vreau, zâmbesc ştrengăreşte. Omul din faţa mea, aflat la a doua tinereţe, uns cu toate alifiile, cu părul alb, tuns scurt, cu dantura perfectă, consumator de peşte şi fosfor, cu mintea iscoditoare, îmbrăcat într-o cămaşă în carouri, cu mâneci scurte, cu ochelarii lăsaţi pe nas, învârte în mâini un pix. Se ridică în picioare la vizita unor străini de locurile acelea dintr-un capăt de lume şi cu toată bunăvoinţa de care poate da dovadă ne zice:

-Vă rog, intraţi, bine aţi venit la noi!

Printre răspunsurile pe care le dă telefoanele ce sună aproape neîncetat pe biroul domnului primar, discutăm despre realizările domniei sale, despre proiectele de viitor şi într-o pauză ne întreabă:

-Doriţi o cafea?

-Desigur.

-Câte persoane sunteţi?

-Păi, nici mai mulţi, nici mai puţini, decât şase!

Face comanda de cafea fetei din anticameră şi adaugă:

-V-am rezervat camere pentru cazare, am să vă plimb cu barca în Deltă să vedeţi lebedele şi pelicanii. Dar la ora 14 sunteţi invitaţii mei la CIORBĂ DE PEŞTE. Facem schimb de impresii, iar atunci când primeşte cu autograf pe două cărţi de la seniorul ION MOISE, “Asul de treflă” şi “Sub steaua lui David”, cărţi comandate de Uniunea Europeană despre romi şi despre evrei adaugă:

-Evrei am avut în Sulina, avem şi un cimitir, dar ţigani n-am avut niciodată, pentru că nu avem şosea peste Dunăre!

Domnul Moise adaugă atunci:

-Şi sunteţi nostalgici!

Şeful de la Centru, din Tulcea, mi-a zis odată (zice primarul):

-Aurică îţi dau eu o pereche!

-Mulţumesc, noi avem lebede! Râde, dar adaugă, am glumit!

Până să ne revenim, duduia cu părul castaniu deschide uşa şi întreabă:

-Veniţi să puneţi oţelul şi sarea?

Privim unii la alţii zâmbind şi-mi amintesc pe loc cum domnul Aurică i-a dat bani unui angajat al culturii să cumpere peşte proaspăt.

Într-o încăpere mică, dotată cu aragaz, o doamnă blondă cu şorţul în faţă îi întinde primarului sticla cu oţet pe care acesta o ia ferm şi ne zice:

-Oţetul se toarnă cam aşa, roteşte de trei ori, lichidul roz curge mai bine de două sute de grame în oala de peste 10 kg în care a fost pus la fiert peştele. Întreb ce fel de peşte avem acolo :

-Ştiucă, somn, crap, jotomească, caras, vro 15 kg, dar e musai ca peştele să fie proaspăt. Noi nu punem decât cartofi noi, ceapă, ardei gras, rădăcinoase albe, niciodată morcovi sau orez! La sfârşit adăugăm roşiile şi verdeaţa (leuştean, pătrunjel, mărar). Fierb bine la un loc şi dacă mai este nevoie adăugăm oţet sau sare.

Când peştele aşezat cu grijă în oală, întreg, curăţat doar de solzi şi în interior, crestat, are ochii ieşiţi în afară, albi ca două mărgele, atunci ciorba este gata.

Facem un fel de supă cu orez şi morcov doar cu glosă, un peşte de mare. Ciorba de peşte nu o preparăm niciodată cu orez şi morcov! Castroanele pline de peşte fiert se servesc cu mujdei şi ardei iute verde şi cartofi noi. Apoi se serveşte ciorba care e în cantitate mică, atât cât să acopere peştele din oală!

Poftă bună!