Cinci pugiliste din Bistriţa pentru Europa!

Boxul bistriţean, reprezentat  de sportivele antrenate de antrenorul emerit Nicolae Dumitru Zăpârţan de la CSM Bistriţa, a avut din nou evoluţii de excepţie, reuşind să obţină nu mai puţin de 8 medalii, iar 5 sportive au fost selecţionate să reprezinte România la Campionatul European de Box, din localitatea Assis (Italia) din luna iulie 2014. Este o mare performanţă, dacă nu cea mai mare de până acum, în care aproape jumătate din lotul naţional al României este ocupat  de sportivele oraşului nostru. Este o muncă enormă într-un sport în care pe lângă efortul imens depus la antrenamente, în ring pumnii adversarelor nu iartă, iar de foarte multe ori realitatea din ring nu se regăseşte şi pe masa arbitrilor. Iată că efortul inimosului şi valorosului nostru antrenor a dat din nou roade şi sperăm că se vor întoarce şi de la acest  Campionat European cu rezultate cât mai bune.

          În numele celor care iubesc acest sport şi nu sunt puţini - asta s-a văzut şi la finala Campionatului Naţional care s-a desfăşurat în Sala Polivalentă din Bistriţa, când sala  a fost arhiplină - ţin să le felicit pe sportivele noastre Marina Mititean, Andreea Seni, Cristina Cosma, Dana Borzei şi Emiluţa Moldovan, medaliate cu aur, care vor reprezenta România la Campionatul European.

          De asemenea, merită felicitări sportivele Andreea Sângeorzan – medalie de  argint, Vica Lehaci  - medalie de bronz, Minodora Moldovan  - medalie de bronz.

          “La Tulcea am avut din nou şansa să fim printre primele cluburi din România în ceea ce priveşte numărul de medalii şi să avem cele mai multe sportive selecţionate în lotul naţional al Românie, în vederea participării la Campionatul Euoropean de Box 2014 Assis, Italia. La asemenea rezultate nu prea sunt  multe de comentat, iar mie nu îmi rămâne decât să le felicit şi să le mulţumesc acestor fete minunate care au făcut şi fac în continuare nişte eforturi imense, multe sacrificii, slăbire, menţinere în categorii etc.

          Tot pe această cale aş vrea să le mulţumesc din nou celor care au fost lângă mine, mă sprijină, mă ajută şi mă încurajează, Alexandru Burz, Stelian Lăcătuş, Gheorghe Mureşan, Marinel Marian, Teodor Câmpean, contabilului  şef al clubului Marius Bachner, domnului director Adrian Moldovan care fac eforturi imense pentru a putea menţine clubul pe linia de plutire. Mulţumesc domnilor profesori, domnilor şi doamnelor directoare de la LPS Bistriţa - Gusti Pop, Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu”  - Costică Rus, LiceuluiTehnologic Agricol -  Mariana Ţărmure, pentru înţelegere şi pentru că au sportivi de certă valoare.

          Nu în ultimul rând, aş vrea să mulţumesc presei pentru tot ceea ce aţi făcut pentru ca aceşti copii minunaţi să fie mediatizaţi pentru rezultatele lor. În final, aş vrea să le doresc multă, multă baftă, să le ajute Dumnezeu să se întoarcă cu cel puţin o medalie”, ne-a declarat antrenorul emerit Dumitru Nicolae Zăpârţan, director la Şcoala Gimnazială Budacu de Sus.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5