Cinci proiecte cu finanţare nerambursabilă conturează parcursul european al comunei Dumitra

Autorităţile locale din comuna Dumitra ştiu să profite de oportunităţile oferite de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Nu mai puţin de cinci proiecte cu finanţare europeană sunt în diferite stadii de implementare, fie că vorbim de recepţia lucrărilor sau de lansarea procedurilor de licitaţie. Este meritul primarului Gheorghe Bălăjan şi a echipei de la Primăria Dumitra.

 

Bani europenei pentru apă, canalizare, asfalt, cultură şi educaţie

Cel mai mare proiect – considerat de autorităţile centrale şi un model de bună practică – a fost derulat prin ADI Rosua, pe Măsura 322. Vorbim de proiectul integrat «Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii locale, în comunele Dumitra şi Şintereag», cu o valoare de  21.825.776 lei, fără TVA, adică aproape şase milioane euro.

În fapt, au fost realizate reţele de canalizare şi epurarea apelor uzate pe un tronson de 27,358 km, în comuna Dumitra, această componentă având o valoare de 10.890.980 lei, fără TVA. În plus, a fost extinsă şi reţeaua de apă pe strada care duce spre terenul de fotbal, pe o lungime de peste jumătate de kilometru, ceea ce a însemnat  valoric 134.000lei (fără TVA).

De asemenea, prin proiect a fost modernizat DC 31C, DJ 151 – DJ 173B (Blăjenii de Jos – Tărpiu), dar şi străzi din comună, fiind asfaltaţi peste 10 kilometri, valoare investiţiilor în infrastructura rutieră depăşind 10 milioane lei.

Tot bani europeni -  166.400 lei (fără TVA) -  au fost destinaţi în acest proiect integrat şi pentru conservarea tradiţiilor populare, a fost înfiinţat Ansamblul Folcloric « Flori Dumitrene ». Nu în ultimul rând, implementarea acestui proiect a avut şi o componentă educaţională, şi anume  «Şcoală dupa şcoală».

«Pentru acest proiect, partea de cofinanţare, adică neeligibilă, suportată de comuna Dumitra, s-a ridicat la 1.200.000 lei. Proiectul este finalizat în proporţie de peste 99%, dar mai aşteptăm încheierea unui act aditional cu APDRP,  pentru ca ulterior să putem încheia toate procedurile şi să realizăm recepţia tuturor obiectivelor din proiect », explică primarul Gheorghe Bălăjan.

 

 ***

Parcul din localitate va fi reamenajat

Tot prin ADI Rosua va fi implementat un alt proiect, pe măsura 3.2., «Sprijinirea acţiunilor de recreere şi cu caracter sportiv ». Proiectul a fost depus la GAL Ţara Năsăudului, contractul de finanţare fiind parafat în 24 aprilie.

          În fapt, cu aproximativ 40.000 euro, va fi reamenajat şi dotat parcul din localiatea Dumitra. În prezent, se derulează procedurile de achiziţie pentru contractele de lucrări şi servicii.

 

 ***

Centru de informare turistică pentru promovarea obiectivelor zonei

 

Un alt proiect depus prin GAL Țara Năsăudului, Măsura 2.1 «Punerea in valoare a atracțiilor turistice, culturale și naturale » se va materializa prin înființarea și dotarea unui centru de informare turistică în comuna Dumitra. Potrivit edilului comunei, pentru proiectul în valoare de 97.006 euro, « partea de cofinanţare, adică neeligibilă, suportată de comuna Dumitra, se ridică la 21.740 euro». În prezent, sunt în desfăşurare procedurile de achiziţie pentru contractele de lucrări şi servicii.

 

 

Grădiniţă la standarde europene, cu aproape 100.000 euro

 

Şi pentru construirea unei grădiniţe, proiect depus prin GAL Ţara Năsăudului, Măsura 3.3 « Sprijinirea acţiunilor sociale », a fost semnat contractul de finanţare din fonduri europene. Proiectul are o valoare eligibilă de 440.793lei (fără TVA), iar autorităţile locale vor contribui cu circa 150.000 lei.

Odată licitaţia finalizată, se va trece la execuţia lucrărilor.

 ***  

 

O reţea de 15 km de drumuri agricole, modernizată cu un million de euro

Nu mai puţin de 15 kilometri de drum agricol au fost modernizaţi printr-o finanţare europeană de un million euro, printr-un proiect pe Măsura 125 - "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii". Investiţia a fost  finalizată şi recepţionată anul trecut, fiind în faza de aprobare a ultimei tranşe de plată.

 

***

 

« Pe lângă aceste proiecte finanţate din fonduri europene, comuna Dumitra mai are un proiect de  reabilitare a Căminului Cultural din Dumitra, în valoare de peste 1 milion de lei. Finanţarea investiţiei a fost aprobată prin Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului de reabilitare şi modernizare a aşezămintelor culturale. De asemenea, pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din comună, care însumează o valoare de aproximativ 700.000 euro, investiţia va fi derulată în cadrul Master Planului de apă şi apă uzată.

Pentru următoarea perioadă de finanţare din fonduri europene, 2014-2020, comuna Dumitra dispune de un vast portofoliu de proiecte,  pentru asfaltări de străzi, drumuri agricole şi forestiere, reabilitări clădiri publice, amenajare albie pâraie etc., care vor fi depuse pentru accesare imediat ce se vor deschide noile sesiuni de finanţare », precizează primarul Gheorghe Bălăjan.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5