Cinci persoane din Bistriţa şi Teaca reţinute pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus luni reţinerea pe o durată de 24 de ore a unui bistriţean, de 36 de ani, precum şi a patru femei, cu vârste cuprinse între 36 de ani şi 53 de ani, din municipiul Bistriţa, respectiv comuna Teaca.

Potrivit IPJ BN, cei cinci sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire, cu rea-credinţă, de bunul sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare a banilor.

 „Aceştia sunt bănuiţi că în perioada octombrie 2009 – noiembrie 2010, în înţelegere prealabilă, au constituit un grup infracţional organizat, desfăşurănd o activitate infracţională complexă ce a avut drept scop neplata obligaţiilor fiscale către bugetul statului şi obţinerea de resurse financiare sau alte bunuri prin săvârşirea unor infracţiuni şi prin disimularea adevăratei provenienţe a banilor sau a bunurilor. Prin activitatea desfăşurată s-a cauzat un prejudiciu total în valoare de 240.985 de lei,  TVA şi impozit pe profit, şi 580.800 de lei, din spălare de bani, urmând a fi instituite măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestuia”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Cele cinci persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5