Cinci ani de la inaugurarea Punctului de lucru al ISU de la Lechinţa. Romeo Florian: E una din cele mai importante investiţii pe care am realizat-o

Punctul de Lucru Lechința al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a împlinit cinci ani de activitate. “Cinci ani de lucru în echipă, în care colegii noștri au dat dovadă de profesionalism, devotament și curaj în misiunile de salvare a vieților omenești și a bunurilor acestora, animalelor și a mediului înconjurător. Sunt doar primii cinci ani dintr-o poveste care continuă. În ceas aniversar le urăm succes în activitatea profesională, sănătate și bucurii alături de cei dragi!”, a transmis ISU BN.

Momentul festiv a fost marcat de inspectorul şef al ISU BN, col. Dr. ing. Constantin Florea şi de primarul Romeo Florian.

Inspectorul şef al ISU BN a punctat faptul că în cei cinci ani, colegii salvatori au fost permanent în slujba comunităţii. „În fiecare an, au fost peste 1000 de intervenţii, sunt peste 6000 de intervenţii la care au participat colegii mei, peste 95% de acordarea a primului ajutor. 6017 intervenţii, din care 5800 pe partea de prim ajutor calificat. Mulţumim domnului primar, Consiliului Local Lechinţa, pentru această investiţie extrem de importantă pentru comunitatea din Lechinţa şi zona de Câmpie”, a transmis col. dr. ing. Constantin Florea,

Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, a menţionat că povestea acestei investiţii porneşte în 2011, când a avut o discuţie cu Emil Radu Moldovan, la acea vreme deputat. Ulterior, a  găsit înţelegere la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi la Ministerul Afacerilor Interne.

„Suntem la 5 ani de la inaugurarea Punctului de lucru a subunităţii de pompieri şi al SMURD Lechinţa. Este una din investiţiile la care eu am ţinut foarte mult, sunt foarte bucuros că am reuşit să o realizăm. Timpii de răspuns s-au scurtat cu cel puţin 20 de minute pentru zona de Câmpie a judeţului. Investiţia a fost făcută integral cu bani de la bugetul local, chiar dacă deserveşte mai multe comune din zona de Câmpie a judeţului, aproximativ 28.000 de oameni. E una din cele mai importante investiţii pe care am realizat-o de când sunt primar”, a menţionat primarul Romeo Florian.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5