Ciceu Giurgeşti: De la cel mai în vârstă primar, regretatul Constantin Rusu, la cea mai tânără formulă administrativă

Comuna Ciceu Giurgeşti, localitate unde media de vârstă este ca în mai toate satele bistriţene şi de oriunde din România, la a doua şi a treia tinereţe, are începând cu acest mandat cea mai tânără formulă administrativă. Primarul Vasile Iuga, la cei 33 de ani, îşi continuă mandatul, după ce a deţinut interimatul funcţiei timp de aproape doi ani. În august 2014, Constantin Rusu, cel mai în vârstă primar al judeţului (n.n. – 79 ani), a trecut la cele veşnice, însă „a crescut” în echipa sa de la primărie un primar, pe atunci „vice”, şi un viceprimar, Dinu Pintea (29 de ani),  la acea vreme şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

         Vasile Iuga este, de profesie, medic veterinar, iar după absolvirea universităţii a lucrat, timp de patru ani, la Seini (judeţul Maramureş). S-a întors la insistenţele bunicilor şi, ulterior, a avut oportunitatea de a ajunge viceprimar. De altfel, bunicul a fost cel care i l-a recomandat lui Radu Moldovan pe Vasile Iuga, pentru a fi promovat în politica şi administraţia locală.

„Împreună cu bunicul, împreună cu nea Costică, am reuşit să-l convingem pe Vasile Iuga să vină acasă, să devină în 2012 viceprimar şi să-l pregătim pentru următoarea etapă. Lucrurile, din păcate, s-au derulat mai repede, fără a le programa noi. Domnul viceprimar (Dinu Pintea) a fost şeful SVSU, era tot timpul cu nea Costică. Ei sunt deja cu patru ani de experienţă administrativă. Domnul primar este din Dumbrăveni, domnul viceprimar din Ciceu Giurgeşti. Am făcut această echipă frumoasă, tânără, care cred că va marca în bine istoria acestei comunităţi”, a dezvăluit preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan.

*** 

 Din 2014, anul dispariţiei lui nea Costică, este şi proiectul recepţionat marţi, la Ciceu Giurgeşti, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în baza OG 28/2013, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, este vorba despre modernizarea a 4,5 km de străzi din comună, execuţia fiind adjudecată prin licitaţie de către Frasinul, valoarea proiectului fiind de aproximativ 3,3 milioane lei.

         „Avem în momentul de faţă o echipă tânără la Ciceu Giurgeşti, care a fost legitimată la alegerile locale din 5 iunie. Suntem la recepţia lucrărilor de modernizare a unor drumuri de interes local, finanţate din PNDL, program iniţiat de către Guvernul PSD condus de Victor Ponta şi mai ales de preşedintele Liviu Dragnea, program prin care satele româneşti s-au dezvoltat şi cred că în momentul de faţă putem vorbi de civilizaţie în satele româneşti, atunci când avem astfel de reţele de drumuri. Printr-un alt proiect prin PNDL, am introdus reţeaua de apă. Rămâne ca ai mei colegi de la primărie să identifice soluţii pentru a rezolva în etapa următoare problema canalizării. Avem în momentul de faţă cam tot ce trebuie  unei comunităţi rurale. Eu sunt convins că în următoarea etapă se poate rezolva şi această situaţie”, a punctat preşedintele Moldovan.

         În context, şeful administraţiei judeţene a menţionat că sunt continuate şi lucrările de modernizare a drumului care asigură legătura între Ciceu Giurgeşti – Dealul Şpanului, asfaltat, actualmente, până la Breaza. „Voi avea o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care este colegul şi prietenul meu (n.n – Gabriel Zetea), şi sper să-l conving ca cei aproximativ 2 km care mai sunt până în localitatea Suciu de la limita de judeţ să fie asfaltaţi şi atunci vom avea o scurtătură extrem de importantă, din Uriu spre Târgu Lăpuş, cu aproximativ 30-40 km, faţă de varianta prin Dej”, a adăugat Emil Radu Moldovan.

        

Vasile Iuga: Vrem să continuăm lucrările de modernizare a străzilor din Dumbrăveni

         Primarul Vasile Iuga a mulţumit administraţiei judeţene pentru sprijunul continuu acordat comunităţii din Ciceu Giurgeşti, punctând importanţa Programului Naţional de Dezvoltare Locală, derulat de Guvern, pentru unităţile administrativ-teritoriale mici, care nu reuşesc să cumuleze punctaje mari în vederea unor finanţări europene, din cauza numărului redus al locuitorilor şi al distanţei faţă de oraşele mari.

         „Sunt foarte bucuros că am reuşit să finalizăm acest proiect, început în 2014, când am  preluat cu atribuţii de primar această comună. În nici doi ani de zile am reuşit să încheiem acest proiect frumos pentru bunăstarea oamenilor din comună.

         Avem un proiect de modernizare străzi în comună, la Dumbrăveni, şi nişte poduri de trecere peste Valea Canciului, în satul Giurgeşti. Am încercat să depunem acest proiect pe Măsura 7.2, dar avem un punctaj destul de mic, doar 46 de puncte. Toamna trecută, când  pragul a fost de 60 de puncte, s-au terminat banii, în primăvară, în câteva minte s-a încheiat sesiunea. Dacă nu vom reuşi, vom încerca tot pe Ordonanţa 28. Am depus proiectul de modernizare a Căminului Cultural din Dumbrăveni pe Măsura 7.6”, a precizat  primarul comunei Ciceu Giurgeşti.

         Acesta a menţionat că o altă prioritate pentru administraţia locală o constituie găsirea unei soluţii de finanţare pentru sistemul de canalizare, foarte probabil mergându-se pe varianta unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, împreună cu Negrileşti.

         În ceea ce priveşte drumul care asigură accesul spre Cetatea Ciceului, autorităţile locale au un studiu de fezabilitate pentru acel drum de hotar. „Ar fi o zonă frumoasă deschisă pentru turişti, sunt şi nişte iazuri frumoase acolo. Din centrul comunei ar fi doi kilometri”, a explicat Vasile Iuga. Aşa cum remarca şi preşedintele CJ, Primăria Ciceu Mihăieşti a asfaltat drumul comunal până aproape de Cetate, între timp ar urma să fie modernizată şi porţiunea de la drumul comunal până la locul edificării mănăstirii de la poalele Cetăţii, astfel că cu drumul de la Ciceu Giurgeşti s-ar putea închide „o buclă” de acces, dar ... s-ar deschide şi o sumedenie de oportunităţi pentru turism. 

Comentarii

20/07/16 14:57
Pop Lucretia

Buna ziua,
ma numesc Lucretia Pop sunt fiica d-lui primar Rusu Constantin trecut in nefiinta in anul 2014 si nu nea Costica asa cum l-ati numit dumneavoastra in reportajul de mai sus pe care am avut neplacerea sa il citesc.Da asa cum ati scris este proiect inceput in anul 2014 cand inca era primar Constantin Rusu, cu alte cuvinte laudele pentru proiectele incepute in acea perioada trebuiau adresate regretatului d-lui primar Rusu Constantin care de fapt si-a dat viata pentru satul lui natal. Da a crescut vlastare tinere ale satului Ciceu Giurgesti, care sper din tot sufletul sa tina la sat macar 50% cat a tinut tata la aceste meleagfuri frumoase.

26/02/20 07:32
constantin

ia uitati-va pe ce se duc banii comunei, sa vedeti ce salarii au consilierii si personalul din primarie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5