Cetatea are serbare și pagini pe rețeaua de socializare

Mai nouă sau mai veche, informația despre Cetatea Ciceului e destul de prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde călătorul deja pornit la drum sau cu planuri de trecere prin teritoriu își lasă amprenta, impresia, viziunea despre farmecul locurilor. Important punct turistic al județului, monumentul istoric are dedicată o serbare a aparte, ce se va ține în poiană, duminică, 16 august, precedată fiind sâmbătă de o întâlnire a fiilor satului și lansarea monografiei satului Lelești.

Cetatea Ciceului este situată în actualul perimetrul din Bistrița-Năsăud, la 20 kilometri nord-est de municipiul Dej, în punctul de întâlnire al teritoriului localităților Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgeşti și Dumbrăveni. În Evul Mediu, până în pragul epocii moderne, a făcut parte din fostul comitat al Solnocului Interior. Fortificația a fost ridicată pe promontoriul unei formațiuni vulcanice desemnată cu toponimele de Ciceul Mic sau Dealul Cetății, cu înălțimea de 683 m. Văzute dinspre sud, Colinele Ciceului apar sub forma a două terase cu aceeași formă, dar de altitudini și lățimi diferite. Platforma de la terasa a doua care se deschide în fața cetății are o suprafață de circa 500 de hectare. Apariția fortificației medievale de pe Dealul Cetății (Ciceul Mic) se datorează condițiilor geografice care permit un ideal punct de observație, refugiu și apărare. Când s-a pus problema reconstituirii vechii forme a cetății Ciceului, s-a dovedit că sursele sunt aproape inexistente în această privință. Fără îndoială faptul poate fi pus pe seama demantelării cetății la 1544 și a folosirii vechiului amplasament ca și carieră pentru extragerea pietrelor de moară. Singura mărturie iconografică care a rămas despre Ciceu este din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis de la 1866 în ziarul - Vasarnapi Ujsag, 13, nr. 35, unde sunt reprezentate două turnuri dintre care unul prezintă o fereastră în stil gotic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5