JUBILEUL ASTREI – 150 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE

Cercul astriştilor bistriţeni - sensibil la Jubileul Astrei

Recent în Centrul de documentare al Grupului Şcolar „Grigore Moisil” astriştii bistriţeni au organizat Conferinţa “Sfântul Atanasie Todoran” – Sfânt al Ţării Năsăudului. Repere biografice şi religioase, susţinută de Mrd. Paul-Ersilian Roşca (UBB Cluj-Napoca), conferinţă urmată de interesante şi pertinente dezbateri. Tânărul masterand s-a dovedit un orator bine informat şi documentat în privinţa personalităţii lui Tănasă Tudoran, atât pe plan istoric, militar şi religios, cât şi în privinţa studiilor sau volumelor care i-au fost dedicate, fapt pentru care, în dezbaterile care au urmat a fost călduros felicitat de prof. Ioan Seni – preşedintele Desp. Astra Năsăud, dr. Adrian Onofreiu (Arhivele Statului), pr. protopop Alexandru Vidican (Protopopiatul Bistriţa), prof. Romulus Berceni – vicepreşedinte al astriştilor năsăudeni, pr. dr. Nicolae Ceuca – dir. educ. al Grupului Şc. „Gr. Moisil”, prof. Dănuţ Archiudean – preşedintele filialei bistriţene APIR (Asociaţia profesorilor de istorie din România, filiala Bistriţa) şi de însăşi preşedinta acestui cerc – prof. ing. Tudorica Pampa – organizatorul şi moderatorul acţiunii, în numele tuturor participanţilor: dir. adj. Mariana Ceuca, prof. ing. Rodica Roşca, Lia Sporiş, Mihai Sporiş, Ioan Benedec, Aurora Rusu, Leontina Gyarmati, bibl. Sorina Pop, ec. Doreta Oltean, prof. Delia Dănău (Grup Şc. „Radu Petrescu” Prundul Bârgăului). În plenul acţiunii, preşedintele Astrei năsăudene a făcut un succint excurs în istoricul Asociaţiunii Astra de-a lungul celor 150 de ani, insistând pe momentele principale ale evoluţiei sale şi în special a ultimilor douăzeci de ani. Atmosfera activităţii astriştilor bistriţeni a fost dominată benefic de căldura sufletească a tuturor participanţilor.

Prof. Ioan Seni, preşedinte al Desp. Astra Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5