Cerc vicios

Un nou an școlar – ceea ce nu înseamnă că au apărut noi aspecte, de pildă, în relația școală-lectură.
Doar că revin în prim plan trei cuvinte: a citi, literatură, societate.
Ni s-a dus vestea că, pe continentul european, românii citesc cel mai puțin dintre toți cetățenii ei. Asta, deși, peste tot sunt mijloace electronice de informare, comunicare, lectură; ba, cu siguranță, mai performante, mai sofisticate.
Dar a cumpăra o carte? Statisticile în domeniu grăiesc astfel: noi cheltuim 3 euro pe an pentru a achiziționa cărți; un maghiar, în medie, dă, pentru așa ceva, 12,5 euro. Iar dintre est-europeni, polonezii sunt cei mai interesați, cheltuind pentru carte 20 de euro pe an.
Ne întrebăm de o vreme încoace de ce la noi situația este așa și găsim mereu răspunsuri, care însă converg spre aceeași realitate: Devalorizarea literaturii nu se datorează scriitorilor (care, cică ar scrie neinteresant), ci degradării școlii (Îmi pare rău că, dascăl fiind, aud spunându-mi-se așa ceva și că, replica mea este palidă).
Cineva afirma recent, fără menajamente: „O școală proastă produce oameni neinstruiți, needucați, necivilizați, neisprăviți, iar acești oameni neisprăviți vor construi o lume neisprăvită, adică, pe măsura lor”. Acești „neterminați” votează prost, citesc (dacă o fac) aiurea, se îmbracă dezagreabil, își construiesc case de prost gust (adesea imitând ce văd, pe unde muncesc ori cerșesc). În ansamblu, ei degradează valorile publice și cele personale.
O clipă! Oare chiar școala e pricina răului?
Ce face societatea? Nu are o determinare directă asupra școlii? Iată cum se relevă relația cauză-efect: școala ineficientă generează o societate proastă și această lume de proastă calitate generează un învățământ precar. Problema aceasta să fie insolubilă?... Deocamdată se lăfăie într-un cerc vicios.
Cornel Cotuțiu

P.S. Cum ardoarea noastră patriotică începe să aibă o motivație cerută de istorie, iar sclifoseala iredentistă mai mârâie din când în când, invit cititorii și pe mânuitorii de condei să evite expresia „România Mare”. E riscul de a o apropia de înțelesul că fosta Uniune Sovietică a fost Rusia Mare și că Pretinsa Ungaria Mare chiar a fost mare, când, în realitate, ele au rezultat prin jaf teritorial.
Cred că mai potrivite ar fi sintagmele „România Întregită” (propusă de un istoric ieșean) sau „România Reală”. Ce ziceți?