Centrul pentru Tineret de la Sîngeorz-Băi, inaugurat la vară

sursa Radio Renaşterea

Centrul Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sîngeorz-Băi va fi inaugurat la vară. Coodonatorul centrului, părintele Tudor Mudure, spune că lucrările sunt aproape gata iar din iunie, aici, vor începe taberele pentru tineri: ”Stadiul lucrărilor este la nivel de finisaje interioare. Următoarea etapă constă în dotarea centrului cu mobilier și aparatură electrocasnică, respectiv amenajarea curții și a terenului de sport. Intenția noastră este de a inaugura centrul de tineret din Sîngeorz-Băi la jumătatea lunii iunie, astfel încât momentul inaugurării să coincidă cu deschiderea sezonului estival de tabere. Au fost programate deja 12 tabere la nivel de Arhiepiscopie, atât pentru cei din județul Cluj cât și pentru tinerii din județul Bistrița Năsăud”.
Pe lângă tabere, în centru se vor derula și activități filantropice, în care mai mulți copii vor primi gratuit o masă caldă pe zi.
Lucrările la Centrul Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sîngeorz-Băi au început în noiembrie, anul 2012. O parte din bani au fost alocaţi de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Centrul va avea peste 60 de locuri de cazare, bibliotecă şi sală multifuncţională cu toate dotările necesare bunei desfăşurări a activităţilor pentru tineret.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5