Cele 3 persoane bănuite că au "băgat" un tânăr în spital, depistate de poliţişti

În urma căutărilor efectuate, poliţiştii au depistat astăzi, pe raza comunei Dumitriţa, un tână de 21 de ani, precum şi doi bărbaţi, de 36 de ani, respectiv 41 de ani, toţi trei din Dumitriţa, bănuiţi că în seara zilei de 31 august a.c., pe o stradă din municipiul Bistriţa, prin exercitarea de violenţe împotriva unui tânăr, de 22 de ani, din aceeaşi comună, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică.
"Victima agresiunii a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Poliţiştii bistriţeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările fiind continuate în vederea probării activităţi infracţionale a celor trei, pentru stabilirea participaţiei fiecăruia la comiterea faptei şi tragerea la răspundere penală a acestora", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
***
Vă reamintim faptul că în seara zilei de 31 august a.c., poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Bistriţa ar fi avut loc un scandal iar o persoană a fost rănită, stabilindu-se faptul că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, între un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Dumitriţa, şi alte trei persoane necunoscute ar fi izbucnit un scandal, în urma căruia tânărul ar fi fost agresat fizic, suferind leziuni corporale grave. Ulterior, cele trei persoane bănuite de comiterea faptei au părăsit locul producerii agresiunii, poliţiştii bistriţeni procedând la efectuarea de căutări în vederea depistării acestora.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5