Cel mai valoros ”mărțișor”, confecţionat alături de Patrula de Reciclare de la CSEI 1 Bistriţa

Prof. coord. Teodora Popescu

Mărțișoarele pe care copiii din Patrula de Reciclare de la CSEI Nr.1 Bistrița le-au creat la Atelierul Eco-Art au fost prezentate la cea de-a II-a ediție a Târgului „mARTișoare în Bibliotecă”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Inspectoratul Școlar Județean și Palatul Copiilor Bistrița.

În Clubul ”Coșbook” de la Biblioteca Județeană vizitatorii au avut ocazia să admire produsele micilor artişti din Patrulă,  mărţişoare unicat, originale, realizate manual din diferite materiale reutilizabile - doze de aluminiu, folie din plastic cu circuite imprimate (din tastatură), componente de la telecomandă, dischete, ambalaje din hârtie și carton, plasă pentru izolații termice etc.

Însă cel mai valoros ”mărțișor” a fost realizat la workshopul intitulat „Patrula de reciclare: atelier de mărțișoare”. Aici, voluntarii Patrulei au demonstrat copiilor și elevilor veniţi  de la grădinițe și școli din oraş diferite tehnici de confecţionare a mărțișoarelor, învățându-i cum să utilizeze creativ materialele reciclabile, cum să promoveze colectarea și reciclarea lor. Pe parcursul întregii activități, elevii din Patrula de Reciclare au fost îndrumați de către prof. coord. Teodora Popescu, bibliotecar Cecilia Deac și prof. Dănuț Buta.

Deși activitatea era prevăzută să se desfășoare pe parcursul a 30 de minute, datorită numeroaselor solicitări, programul atelierului s-a prelungit cu încă două ore. La mesele atelierului, mâinile micilor vizitatori au reușit să creeze mărțișoare deosebite, daruri pe care copiii le-au dus acasă împreună cu pliantele, cu ecusoanele şi semnele de carte primite de la agenți, dar și cu titlul de ”Suporteri” ai Patrulei de Reciclare.

Mulţumim din suflet coordonatorilor proiectului, doamnei prof.dr. Morar Diana şi doamnei bibliotecar Rodica Bădălu pentru oportunitatea de a participa la acest  minunat eveniment, de a începe cu speranţă şi optimism un nou anotimp.

Vă dorim tuturor o primăvară frumoasă și luminoasă!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5