Ce vin alegi pentru o petrecere în familie?

Petrecerile în familie sunt de cele mai multe ori informale, iar atmosfera este degajată. Totuși, dacă vrei să faci o impresie bună, trebuie să acorzi atenție multor aspecte. Mâncarea, decorul, muzica și băuturile sunt câteva lucruri esențiale pentru un party reușit. Vinul se numără printre băuturile care nu ar trebui să lipsească de pe masă la o petrecere în familie. Alături de băuturile nealcoolice, destinate persoanelor care conduc sau nu beau alcool, acesta este esențial pentru asigurarea varietății și chiar bunei dispoziții. Vinul completează preparatele culinare, astfel că pune în valoare mâncarea pe care ai gătit-o sau ai comandat-o. Alegerea vinului pentru o petrecere în familie nu este dificilă. Descoperă ce trebuie să știi pentru a nu da greș din rândurile următoare. 

Vinurile de calitate, secretul reușitei

Dacă vrei să faci o impresie bună, cumpără întotdeauna vinuri de calitate, cum sunt cele de la Crama Catleya. Alegerea unui vin de calitate este și o formă de respect față de tine însuți. Când muncești și încerci să faci o petrecere cât mai bună, este păcat să te zgârcești și să cumperi vinuri ieftine. Nu trebuie nici să cheltuiești excesiv, pe sticle rare sau de colecție. Există destule vinuri bune la prețuri decente.

Ce trebuie să știi înainte să cumperi vin pentru petrecere

Fie că la petrecere inviți doar membri apropiați ai familiei sau/și rudele mai îndepărtate, există câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a cumpăra vinul:

  • numărul persoanelor care vor bea vin;

  • dacă vei servi licoarea lui Bachus și înainte de masă;

  • numărul de feluri;

  • ce mâncare servești;

  • dacă există sosuri în meniu;

  • dacă oaspeții vor aduce vin pentru petrecere.

În funcție de aceste informații, poți estima cantitatea de vin de care ai nevoie și vei stabili ce soiuri se potrivesc. 

Ce sortimente de vin să alegi

Vinuri albe

Vinurile albe nu se potrivesc doar cu pește, ci cu multe alte preparate, mai ales că există numeroase soiuri, fiecare cu propriile caracteristici. Ține cont de gustul mâncărurilor și al vinurilor. Pentru preparate ușoare, alege un vin alb lejer, iar pentru pește gras sau sosuri mai grele, un sortiment sec și cu gust mai intens. Vinurile albe dulci însoțesc mâncărurile picante cu succes. Câteva soiuri pe care merită să le iei în considerare sunt:

  • Chardonnay;

  • Fetească Albă;

  • Grasă de Cotnari;

  • Pinot Blanc;

  • Pinot Grigio;

  • Pinot Gris;

  • Riesling;

  • Sauvignon Blanc;

  • Marsanne.

Vinuri roșii

Vinurile roșii rămân reginele petrecerilor cu preparate tradiționale pentru că acestea sunt deseori grele și necesită băuturi corpolente. Vinurile roșii merg cu delicioasa carne roșie, dar unele, ca Merlotul, se potrivesc și cu preparate din carne de pasăre, în special de pui. Pinot Noir potențează gustul brânzeturilor, astfel că, dacă ai în plan un platou cu specialități lactate, îl poți alege. Îți recomandăm vinuri roșii ca:

  • Malbec;

  • Cabernet Sauvignon;

  • Pinot Noir;

  • Merlot;

  • Zinfandel;

  • Fetească neagră;

  • Băbească neagră.

Vinurile rosé și spumante

Vinurile rosé se potrivesc perfect cu o varietate de preparate, în funcție de specificul fiecăruia. Busuioaca de Bohotin, de exemplu, este indicată alături de brânzeturi proaspete, paste cu fructe de mare, calcan prăjit, tartă cu lămâie și pizza Quattro Formaggi. Un vin Sangiovese merge cu preparate din pui, iar Cabernet Sauvignon rosé este ideal alături de mezeluri, carne de rață și carne de vită.

Spumantele transmit eleganță și sunt ușoare. Se pot bea ca aperitiv sau la desert, dar și cu brânză de capră, sparanghel, pește și foie gras. Bineînțeles, sunt ideale pentru petrecerile în familie din zilele călduroase de vară, după ce le răcești bine la frigider. 

Alegerea vinului pentru petreceri în familie se face în funcție de calitate și preparatele care urmează să fie servite. Bineînțeles, trebuie să ții cont și de preferințele tale și ale invitaților. 

 

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/selective-focus-photography-of-several-people-cheering-wine-glasses-3171815/

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5