Întâmplări cu miez

Ce oameni minunaţi naşte credinţa şi dragostea de mamă!!

Cu adevărat, „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi”- precum spune psalmistul poet şi împărat David. Ce oameni minunaţi, adevărate podoabe ale creaţiei începând cu patriarhii şi profeţii din vechime, continuând cu dumnezeieşti Apostoli şi apoi sfinţii ce împodobesc calendarele până în ziua de azi şi care nu vor lipsi până la sfârşitul lumii.. ei, gloria şi purpura Bisericii lui HRISTOS! Unul din aceştia este românul Dumitru Bălaşa, un contemporan de-al nostru. Ce frumoasă! Ce interesantă e povestea vieţii sale! Vom restrânge-o cât vom putea.

Era al doilea fiu din cei şapte ai familiei preotului Bălaşa, iar mama ar fi vrut ca măcar doi dintre fiii ei să fie slujitori ai altarului. Ei îi datorează evlavia sa, învăţarea primelor rugăciuni, dragostea de Dumnezeu şi de poruncile Lui, pe care i-a sădit-o copil fiind încă. Iubitoarei sale mame i-a păstrat o amintire de neşters.

Va urma Seminarul Teologic la Bucureşti, absolvindu-l cu „Magna cum laudae”, fiind permanent un student eminnent.În timpul celui de doilea Război mndial, pe frontul din Răsărit, preot militar, făcu minuni e vitejie, încât afost ridicat la rangul de colonel. Sfida ploaia de gloanţe, înmormântând creştineşte pe cei căzuţi sau ajutându-i la nevoie, indiferent de prmejdii. Când au venit comuniştii, părintele Dmitru Bălaşa nu avea cum să fie pe placul lor, astfel că va fi arestat pe când era preot în localitatea Suteşti, în 1959, fiid plimbat pe la Jilava, Aiud şi Piteşti- închisori de tristă faimă. Pe cînd în 1954 se dăduse ordinul de eliberare a deţinuţilor politici, comandantul închisorii de la Piteşti, un oarecare Crăciun, îl chemă şi-i dădu misiunea să vorbească la microfon în faţa deţinuţilor, arătând că el este acum un preot „reeducat”, care nu mai are nevoie de Dumnezeu şi celelalte…

În faţa a o mie de deţinuţi şi a personalului închisorii, la microfon, Dumitru Bălaşa spuse:

„Să mulţumim lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă.” Apoi începu să intoneze „Tatăl nostru”, urmat de toţi deţinuţii. Ce a urmat, nu e greu e intuit. A fost bătut crunt, dar a scăpat cu viaţă şi s-a reîntors la parohia sa de la Suteşti, una din cele mai sărace cu putinţă.

Fiindcă din adolescenţă a avut preocupări scriitoriceşti, istorice şi folcloristice şi a colaborat la multe publucaţii, lămurind numeroase probleme şi scoţând însuşi reviste, i s-a propus în 1990 să fie membru al Academiei Române.A refuzat, preferând a trăi o viaţă smerită, ca preot şi ferent activ în domeniul culturii. A trecut la Domnul la 24 decembrie 2001, după nouăzeci de ani de exisenţă tumultuoasă, trăită integral spre slava lui Dumnezeu şi iubirea de semeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5