Ce motor fără seamăn! Ce motor, dom’le!!

Eram elev în clasa a III a primară şi dna. învăţătoare Raveca I. (Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!) trebuia să ne facă o lecţie despre inima omului. Materiale didactice nu prea se aflau. Doamna Mânzat Elena sau dna. Raveca, dăscăliţa noastră, alocau mult timp la început de an pentru a-şi face materiale didactice şi noi le priveam cu admiraţie în această muncă. Odată, dna. Raveca, trebui să ne facă o lecţie celor din clasa a IV a, despre inima omului. Neavând prea multe mijloace didactice, ne ceru mai întâi să dăm o fugă până la poartă. Am ieşit în goană, am alergat şi apoi ne-am întors în clasă, gâfâind.

-Ia puneţi-vă mâna la piept şi spuneţi ce simţiţi? Simţiţi ceva bătând?

Da, simţeam ceva bătând zdravăn, ca un fel de pompă sau altceva

-Ei, să ştiţi că aceea este o parte a organismului nostru, este inima, un lucru minunat. Când inima nu mai bate, omul nu mai poate trăi.

Noi tăceam şi ne uitam smirnă la doamna. Ce lucruri minunate ne spunea!

-Ia ridicaţi-vă sus pumişorul stâng!

Şi toţi, muncitoreşte, am ridicat pumnul stâng ,ca şi cum am ameninţa un dușman rău şi nevăzut.

- Să ştiţi că inimile voastre sunt cam atât de mari cât pumnişorul vostru strâns.

Vedeam astfel că inimile noastre nu sunt un lucru mare şi totuşi, cu ce forţă băteau în piepturile noastre de rândunici speriate!

Există mulţi oameni cărora inima le bate zi şi noapte câte şaptezeci de ani. și fără să intre în reparaţie ca motoarele noastre. Autorul unei astfel de realizări performante nu poate fi decât o minte copleşitor de înţeleaptă, minunată. Şi nu-i poţi afla una alt nume decât …Dumnezeu. Ce mister, ce fericire va fi pentru noi să vedem pe cel ce are toate desăvârşirile la superlativ şi mai mult decât toate superlativele imaginabile, pe Cel care a făcut inima și mintea noastră, toate organele, zăpada și florile, oceanele, munţii pe temelii de cremene şi pădurea fremătătoare. ,,Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt toate lucrurile Tale şi nu sunt în grai cuvinte să laude minunile Tale.”