A CĂZUT UN STEJAR

A căzut un stejar cu rădăcini adânc înfipte în istorie, seva lui ducea amintirea străbunilor spre inimi. Firea lui blândă și glasul domol erau parcă ecoul atâtor încercări. Furtunile nu l-au dezrădăcinat, ci, dimpotrivă, l-au întărit.
A căzut un stejar a cărui coroană se-adăpostea în statui. Nu laudele îl impresionau, nici cuvântările „fără esență”. A ctitorit statui nu pentru gloria lui, ci pentru a glorifica pe cei care au țesut pagini de istorie memorabile.
A căzut un stejar la umbra căruia mulți s-au adăpat din izvorul nesecat al istoriei noastre, discursurile sale, întotdeauna documentate și frământate zile întregi, rememorate oriunde și oricând, erau exemple ale elocvenței.
A căzut un stejar înainte de a-și rotunji inelele anuale la 80; înainte de a dezveli cea de-a 40-a statuie, la Gherla (prevăzută pe 25 noiembrie a.c.).
Dimineața, pe fiecare statuie, primii fulgi au presărat lacrimi. Lacrimi pentru cel plecat, dar care va trăi veșnic prin ctitoriile sale.
Sufletul stejarului le veghează de undeva, de sus, din lungul drum spre eternitate, iar noi, cei care l-am cunoscut, i-am înălțat în inimile noastre o statuie impunătoare, pe care am sculptat, cu pioșenie, cuvintele: „Odihnește-te în pace, Mecena Țării Năsăudului!”