La noi

Caznele (3)

Capitolul final se deschide abrupt: „Ei au reușit să mă distrugă !” Sunt cuvintele pe patul de moarte ale lui Petru Dascăl. În 2007, la trecerea în neființă a acestui brav bărbat, Nicolae Dabija își intitula necrologul din „Literatura și Arta” astfel: „Petru Dascăl a plecat ambasador la Cel-De-Sus”.
A fost șef al secției de protocol al președintelui Republicii Moldova, consilier pentru politica externă a președintelui Republicii Moldova, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în SUA, Șef al delegației Permanente a Republicii Moldova pe lângă OSCE. Iar în 2005 este dat afară din diplomație. În aceeași revistă de la Chișinău, ziua aniversară a lui Petru Dascăl e semnalată sub titlul „Un diplomat șomer”.
În anul anterior, Nicolae Dabija, întâmpina nedreptatea săvârșită asupra acestuia astfel: „Este, practic, unicul diplomat de carieră, care s-a opus tăvălugului comunist și n-a colaborat cu regimul; care a participat la mitingurile de protest și acțiunile de ocrotire a limbii române și culturii naționale; care a susținut pe diferite căi presa democratică din țară.”
„A refuzat să intre în cârdășie cu neocomuniștii conduși de Vladimir Voronin” – apreciază scriitoarea Valeria Florea-Dascăl, inserând în continuare un gând al soțului său, din carnetul de notițe al acestuia: „Parteneriatul cu răul naște monștri.”
În 1999 i se dusese vestea, pe linie diplomatică, recunoscut fiind ca un om integru, intransigent, incomod, imposibil de dus cu preșul. La Summitul OSCE de la Istambul, unde s-au hotărât termenele de retragere a trupelor ruse din Transnistria, în delegația Federației Ruse (alcătuită din 60 de persoane), se șușotea: „Temeți-vă de Dascăl…” (Delegația celor de la Chișinău cuprindea… 5 ngociatori).
Dar, fără menajamente, se comportă și privitor la situația economică, politică din țară. Într-un interviu, în ziarul „Accente” (2002), face o remarcă teribil de actuală și în România anului… 2015: „Dacă statul ar vrea să aibă două-trei bugete suplimentare, ar trebui întrebați cei care au vile, din ce și-au făcut averi ? Nu-mi închipui cum dintr-un salariu de aici, al unui funcționar public, poți deveni bogat, uneori peste noapte.”
(I-am făcut o vizită la Chișinău. Familia avea un apartament obișnuit, la etajul IV – fără lift -, într-un cartier obișnuit.)
Păi, cum să înghită ticăloșii neocomuniști, astfel de afronturi ?! După ce este exclus din diplomație, nu i se răspunde la petiții, nu este primit în audiențe. Poate își va fi amintit de o secvență, când, lucrând la Președinție, avea ore de audiență. Într-o zi, trecând pe acolo, soția remarcă o mulțime de săteni așteptând la rând (ceea ce nu observase la alte cabinete). Răspunsul lui Petru Dascăl: „Sunt fiu de țăran, de aceea mă simt obligat să-i ajut și să-i apăr pe cei de la sapă.”
Acum, el odihnește „sub o cruce de fier, ca ostașul”.
Acest capitol, cum de altfel cartea în întregime, relevă, cel puțin celor care cunosc bibliografia autoarei, încă o calitate: Este o scriitoare de un curaj exemplar.

Comentarii

16/07/15 19:21
valeria dascal

multumesc mult pentru recenzii si ma bucur de ele cu lacrimi in ochi, caci am mers spre cartea aceasta intreaga mea viata, cum m-am exprimat in interviul acordat postului de televiziune la care am lucrat circa 25 ani. Am adunat curaj si tarie sufleteasca pentru ca sa spun lucrurilor pe nume, descoperind fateta societatii moldovenesti din trecut si de astazi, pentru care e caracteristica frica si uitarea. In fine, e o societate bolnava, care trece printr-o criza nu doar materiala, eu asumindu-mi indrazneala s-o reprezint in cartea mea. M-am imbolnavit scriind cartea aceasta, dar tot ea - cartea mea - m-a pus pe picioare, pentru ca s-o duc la bun sfirsit, spunindu-le oamenilor ca omul devine puternic atunci cind isi invinge nu doar dusmanii de dinafara, dar si dusmanul din sine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5