Cătălin Ţifrea, Filip Petru Cristian şi Sfechiş Marius – Florin, nume de eroi pomenite, astăzi, în judeţ

De Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paşti, se sărbătoreşte în fiecare an Ziua Eroilor. Legiferarea acestei comemorări a fost determinată de tradiţia creştină, proprie poporului român şi reprezintă îndeplinirea unei îndatoriri de pietate, comemorare şi recunoştinţă faţă de cei căzuţi la datorie, servindu-şi ţara.
Activităţile dedicate acestui eveniment au debutat miercuri, 20 mai a.c., la sediul Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, unde s-a desfăşurat Apelul Solemn, această activitate desfăşurându-se şi la unităţile din subordinea marii unităţi.
Un moment emoţionant a avut loc în data de 21.05.2015 la Batalionul 812 Infanterie “BISTRIŢA”, unde la Apelul Solemn, nu au putut răspunde prezenţi, căpitanul Cătălin Ţifrea, căzut la datorie în Teatrul de Operaţii din Angola în 1998, sublocotenentul (post - mortem) Sfechiş Marius Florin şi sublocotenentul (post-mortem) Filip Petru Cristian, căzuţi la datorie în data de 01.10.2010 în Teatrul de Operaţii din Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat.
La finalul activităţii a fost depusă o coroană de flori la Monumentul Eroilor Batalionul 812 Infanterie “BISTRIŢA” din incinta unităţii.
Cu prilejul acestei sărbători, joi, 21 mai a.c. între orele 12.30 - 13.30., în organizarea Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa – Năsăud, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăriei Municipiului Bistriţa şi Garnizoanei Bistriţa, în Piaţa Petru Rareş din municipiul Bistriţa, s-a desfăşurat ceremonialul militar - religios de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor.
Au fost prezenţi prefectul judeţului Bistriţa – Năsăud, domnul Ioan Ţintean, subprefectul judeţului Bistriţa - Năsăud, domnul Ovidiu Frenţ, primarul municipiului Bistriţa, domnul Ovidiu Teodor Creţu, viceprimarul municipiului Bistriţa, domnul George Avram, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, colonel Ioan – Marian Cristurean, vicepreşedintele Filialei Judeţene Bistriţa – Năsăud a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, colonel (rez) Vasile Măgeruşan, conducătorii instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională din garnizoana Bistriţa, comandanţii unităţilor din garnizoană, reprezentanţi ai partidelor politice, alături de un numeros public bistriţean.
După acordarea onorului persoanelor oficiale şi intonarea Imnului Naţional al României, un sobor de preoţi a oficiat serviciul religios şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor căzuţi la datorie.
În alocuţiunile rostite de către persoanele oficiale, a fost subliniată importanţa acestui eveniment, a fost depusă o coroană de flori la Monumentul Eroilor, iar la final, muzica militară a garnizoanei Bistriţa şi formaţii artistice de la Centrul Cultural Municipal, au oferit un spectacol cultural – artistic, activitatea încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare în aplauzele celor prezenţi.
În garnizoana Prundu - Bîrgăului, începând cu ora 12.00. militarii din Batalionul 817 Artilerie “PETRU RAREŞ”, au organizat un ceremonial militar şi religios de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor în centrul comunei Prundu – Bârgăului, sub conducerea comandantului batalionului, colonel George Sas, fiind prezenţi la eveniment reprezentanţi ai oficialităţilor locale, cât şi un numeros public.
De asemenea, la Monumentul Eroilor de pe Vîrful Gruiu Mare, din Munţii Călimani, începând cu ora 12.00., sub comanda locotenent – colonelului Octavian Cioancă, a avut loc un ceremonial militar-religios oficiat de un sobor de preoţi , în prezenţa unui pluton care a dat onorul celor căzuţi la datorie pentru independenţa şi suveranitatea patriei.
Activităţile dedicate Zilei Eroilor Neamului au continuat cu desfăşurarea ceremonialelor militare şi religioase în cimitirul Eroilor din municipiul Bistriţa şi cimitirul din localitatea Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud, în prezenţa locţiitorului comandantului Batalionului 812 Infanterie “BISTRIŢA”, locotenent-colonel Cristian Blaiu, a reprezentanţilor batalionului, a primarului comunei Şintereag, domnul Ioan Bob, a reprezentanţilor instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională, a familiilor, rudelor şi prietenilor, la mormintele sublocotenenţilor (post – mortem) Filip Petru Cristian şi Sfechiş Marius – Florin.
În cimitirul din localitatea Şintereag au fost prezente şi cadre didactice şi elevi de la Şcoala Gimnazială. Elevii, sub îndrumarea doamnei profesoare Vlaşin Teodora, au prezentat un moment cultural – artistic specific care a încântat asistenţa.
Ziua Eroilor a fost sărbătorită aşa cum se cuvine şi de către militarii din unităţile subordonate din garnizoanele Dej şi Turda.
“Eroii nu mor niciodată, amintirea lor va rămâne veşnic vie în memoria noastră, bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace!”

OFIŢER CU INFORMAREA ŞI RELAŢIILE PUBLICE LA U.M. 01331 BISTRITA
Locotenent-colonel

Florin APĂFĂIAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5