Cătălin Bota: Primăria Sângeorz-Băi a obţinut Licenţa de exploatare pentru Izvorul 6! Vor urma proiecte de valorificare a resurselor minerale

Primăria orașului Sângeorz-Băi a obținut Licenţa de exploatare pentru Izvorul 6, care este în administrarea orașului Sângeorz-Băi, denumită Apă Minerală terapeutică de cură internă și externă. Demersul vine în urma depunerii documentației la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și a negocierii cu aceasta, anunţă primarul Cătălin Bota.
"Prezenta încheiere și negociere între orașul Sângeorz-Băi și ANRM se bazează pe Licența de Explorare obținută încă din anul 2016 pentru Izvorul 6, asupra căruia s-au efectuat testări frecvente calitative și cantitative, în urma cărora s-au dovedit proprietățile terapeutice valoroase pe care le are, fapt pentru care am procedat la obținerea Licenței de Exploatare.
Astfel că, vor urma proiecte care să valorifice aceste resurse minerale de care dispune stațiunea noastră, scopul principal fiind acela de a promova și exploata rezervele minerale din zăcământul de apă terapeutică din orașul Sângeorz-Băi - IZVORUL 6.
Licența intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului Președintelui ANRM", explică edilul oraşului-staţiune, Cătălin Bota.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5