Cartierul Figa va fi racordat la reţeaua de alimentare cu apă

Capitol clar stabilit în bugetul local al acestui an, discutat în principiu încă din anul 2011, lucrările de introducere a reţelei de alimentare cu apă în cartierul beclenar Figa au demarat în forţă în primăvara acestui an. Despre acest proiect s-a discutat recent într-o şedinţă de lucru a Consiliului Local, cu precizarea că bugetul oraşului a început să îşi deruleze fondurile pe toate componentele de funcţionare şi dezvoltare, pentru toate obiectivele de infrastructură locală aflate în diferite etape de realizare la Beclean. Astfel toate proiectele care au fost propuse spre a fi finanţate prin resurse locale vor fi materializate pe parcursul anului 2012, în funcţie de încasările din taxe şi impozite locale, implicit de felul în care se reuşeşte colectarea fondurilor necesare la bugetul oraşului. Deocamdată, lucrul a început cu localitatea Figa, pentru ca localnicii aflaţi în imediata vecinătate a Parcului balnear să aibă cât mai repede apă la robinete. Distanţa pe care trebuie realizate lucrările de aducţiune a apei curente nu e foarte lung, fiind circa un kilometru distanţă între Băile Figa şi cartierul cu acelaşi nume, aşa încât extinderea reţelei de distribuţie e relativ uşor de realizat din punct de vedere tehnic şi financiar. În plus, pentru a elimina orice eventuale probleme legate de capacitatea de alimentare cu apă în zonă, administraţia publică locală din Beclean are în vedere amenajarea unui bazin de captare al apei, similar cu cel de la Beclenuţ, cu scopul de a face faţă necesarului de apă potabilă astfel încât alimentarea concomitentă a cartierului rezidenţial Podirei, a staţiunii balneare, a cabanelor turistice din zonă şi a gospodăriilor din satul Figa să se desfăşoare în condiţii optime, fară a apărea situaţii nedorite. În aceşti termeni, subiectul a fost abordat încă de anul trecut în cadrul întâlnirilor de consiliu ale aleşilor locali, în plină secetă de toamnă, moment în care autorităţile locale au adus în discuţie ideeea de a colabora cu societatea “Aquabis” pentru punerea la punct a infrastructurii de alimentare cu apă potabilă din cartierul aparţinător Figa, pe modelul practicat la Rusu de Jos. Ca urmare acestui proiect prioritar pe agenda administraţiei locale beclenare, în lunile martie şi aprilie au început primele lucrări de excavaţie în cartierul Figa şi a fost introdusă şi îngropată conducta principală de transport a apei, pe aproape toată lungimea satului.După finalizarea acestei lucrări urmează să se deruleze lucrările de racordare dintre traseul conductei de transport deja amplasată în sat şi restul reţelei urbane de apă potabilă, prin aducţiunea de apă dinspre zona parcului balnear, iar apoi localnicii din Figa se vor putea racorda la sistemul orăşenesc de alimentare cu apă, urmând să beneficieze de o semnificativă creştere a standardului de trai şi de mai mult confort în gospodăriile proprii.

Comentarii

16/05/12 12:21
retghertherthreth

Eu unul nu inteleg de ce nu-i schimba numele acestei localitati sau cartier, ce este... ptr ca in limba itanliana ( latina... ma rog... ) inseamna stiti dvs ce... Am ajuns de rasul italienilor turisti care ne tranziteaza tara prin aceste locuri... ! Sau... poate-i schimba numele in ..." Vagina murata sau conservata "... tinand cont de specificul saraturat ... !!!

01/09/12 20:44
lucy

nu intelegi pt ca esti prost....daca asa e numele satului de ce sa-l schimbe...doar prostii ca tine se gandesc la acea prostie din italiana....crezi ca e asa usor sa schimbi numele unui sat doar la ''reclamatiile''tale.

03/09/12 13:59
Vizitator

Numele unei localitati reprezinta o emblema identitara si nu trebuie schimbat dupa cum i se nazare unuia sau altuia. Ce sa spuna atunci locuitorii localitatii PULA din Croatia. Sa schimbe si ei numele unui oras cu radacini antice? Nici cei din Botswana nu s-au gandit sa schimbe denumirea monedei lor nationale, desi ei nu au nici o sansa ca sa treaca la euro sau dolar.(Pula este moneda folosită în Botswana, 1 pula = 100 thebe. Pula literal înseamnă ploaie în Tswana/SeTswana, deoarece ploaia este foarte rară în Botswana din cauza cantității reduse de precipitații ce caracterizează clima deșertului Kalahari.)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5