CARTEA ,, EXERCIŢIULUI DE SUFERINŢĂ’’

Ea aparţine scriitorului Teohar Mihadaş , macedonean de origine, al cărui nume se leagă atât de mult de meleagurile noastre pe care le-a cunoscut într-o perioadă de tristă amintire . După întoarcerea sa de pe front este numit referent de presă la Departamentul Naţionalităţilor, dar poziţia sa de apărător al adevărului şi libertăţii, va atrage atenţia Securităţii care îi aduce o serie de acuzaţii neîntemeiate

. Pentru a scăpa de supravegherea autorităţilor comuniste din capitală, se îndreaptă spre ţinutul nostru, unde se căsătoreşte cu Zoe Zinveliu din Zagra şi lucrează ca profesor de limba română şi franceză , mai întâi la Liceul A.I. Odobescu din Bistriţa , între anii 1945- 1947 şi apoi la Liceul George Coşbuc din Năsăud, pe catedra de limba română- latină , timp de un an (1947-1948 ). La Bistriţa îl cunoaşte pe Ion Cutova , un alt macedoromân cu acelaşi destin. La aceste licee se dovedeşte un bun îndrumător al elevilor, insuflându-le dragostea pentru literatură şi stimulează multe talente ca : Vasile Rebreanu, Aurel Rău, Valeriu Varvari , Ioan Bindea ş.a.

Suspectat în continuare pentru activitate de,, subminare a regimului’’, este arestat şi condamnat la 7 ani închisoare. După eliberare trece printr-o grea perioadă de,, reintegrare socială’’,încercând să-şi reia locul în învăţământ, dar totul este sortit eşecului.

Se întreţine ca muncitor sezonier, culegător de fructe de pădure, săpător de fântâni, ajutor de tâmplar, paznic, manipulant de mărfuri, om de serviciu, etc, ocupaţii derizorii pe care le va continua şi după stabilirea sa la Cluj, unde în 1964 este primit secretar literar la Teatrul Naţional , dar nu peste multă vreme ,înlăturat ,, ideologic’’. Va fi primit însă ca membru în redacţia revistei,, Steaua’’din oraşul în care îşi are şi domiciliul. Colaborează la numeroase reviste şi ziare din ţară şi lasă posterităţii o valoroasă operă literară. S-a stins din viaţă la 29 noiembrie 1996, când împlinea vârsta de 78 de ani.

,, Pe Muntele Ebal’’, este o lucrare cu rezonanţe autobiografice , urmată de alte două, cu acelaşi subiect ( Steaua câinelui şi Străinul de la miezul nopţii ), dedicate celei mai zbuciumate perioade din viaţa sa - detenţia şi trecerea prin închisorile morţii din Aiud, Canalul Dunăre- Marea Neagră, Mărgineni şi Piteşti, unde un număr mare de oameni nevinovaţi ispăşeau tot felul de învinuiri imaginare, în condiţii inumane. Cartea evocă şi atmosfera în care populaţia acestui ţinut aştepta cu nerăbdare ,,venirea americanilor’’pentru a-i scăpa de regimul comunist. Lupta partizanilor din munţii noştri este ideea în jurul căreia se ţese conţinutul acestei cărţi.

Povestea vieţii sale începe cu o întâmplare petrecută în anul 1948, când a fost scos din învăţământ şi lipsit de orice miljoc de întreţinere , se deplasează la Bucureşti unde îl întâlneşte pe fostul său coleg, poetul Constant Tonegaru care, rămas impresionat de situaţia lui , îl conduce la secţia de Cruce Roşie a Legaţiei belgiene şi îl ajută să ridice ultimul colet sosit. Gestul său umanitar îi atrage condamnarea la închisoare.

Teohar Mihadaş se întoarce cu coletul la Bistriţa şi îl dăruieşte conducătorului unui grup de luptători anticomunişti de pe Valea Rebrei. Acest lucru duce la arestarea lui şi astfel ajunge în beciurile Securităţii din Bistriţa, unde îi va întâlni pe câţiva dintre membrii grupării ,, Garda Albă’’. Este vorba de Leonida Bodiu, conducătorul organizaţiei, Dumitru Toader din Rebra, Ioan Burdeţ din Rebrişoara, precum şi fiica acestuia, eleva de liceu, Domnica Burdeţ .

Teohar Mihadaş devine martorul ocular al schingiurilor la care sunt supuşi cei trei condamnaţi, de a căror activitate nu era străin, fapt pentru care, nici el nu scapă de tratamentul inuman al torţionarilor, acele fiare cu chip uman. După mai multe luni de maltratări şi suferinţe inimaginabile, Leonida Bodiu, Dumitru Toader şi Ioan Burdeţ sunt scoşi din celulele inchisorii din Bistriţa şi duşi pe Dealul Crucii, la hotarul dintre Rebra şi Nepos, unde sunt împuşcaţi la 24 iunie 1949. Această acţiune a pornit din ordinul lui Mişu Patriciu şi dusă la îndeplinire de către slt. Liviu Pangraţiu, Liviu Herţa, Traian Seserman şi Grigore Pop, nume pe care scriitorul le-a cunoscut în timpul detenţiei.

Procesul celor trei luptători anticomunişti a fost o mascaradă sinistră. Sunt condamnaţi la câte 20 de ani închisoare, simulându-se faptul că ei ar fi în viaţă, deşi au fost ucişi cu mult înainte. Acelaşi complet de judecată îl condamnă pe Teohar Mihadaş la 7 ani închisoare şi trece pe rând prin cele mai groaznice penitenciare din ţară.

Umilit şi batjocorit, bătut până la epuizare, încă de pe atunci îşi scrie cartea pe foile memoriei ,cu cerneala suferinţei. Şi-a păstrat-o multă vreme în sertarele sufletului, pentru că, în toată perioada de după eliberare, nu şi-a putut dezvălui durerea, iar scrierile sale despre anii persecuţiei şi întemniţării , i-au fost interzise. Abia după izbânda noii democraţii, scriitorul dă glas exerciţiului său de suferinţă, scoţând la lumină una dintre cele mai îndrăzneţe lucrări prin care spune adevărul crud despre evenimentele nefaste din închisorile comuniste.