Munţii noştri curaţi, nu curăţaţi

Când omul învinge

de Nicolae R. Dărămuş


În urmă cu vreo 30 de ani, pornind cu trenul din Cluj spre Botoşani, spre a merge ”la post„ în Darabanii de pe malul Prutului, Someşul Mare m-a întâmpinat cu puzderia gunoaielor agăţate-n vegetaţia malurilor. Domneau pungile ”de-un leu” rupte, cele care, după îndelungată folosinţă îşi găseau mormântul călător în albia râului. Alături de zdrenţe şi de te miri ce obiecte de prin case – de la dormeze cu arcuri răzvrătite prin pânza somierei, la cauciucuri de maşină – deşeurile Ilvelor ajungeau la Năsăud, ale acestuia la Salva, ale Salvei la Beclean şi tot aşa…
Parcursesem de multe ori drumul în acei ani şi imaginea râului asuprit de om îmi rămăsese-n memorie ca un ghimpe. Mai văzusem pe ici pe colo câte-un mal de apă astfel ”ornat”, dar Someşul Mare îmi părea un ”campion”. Unul al îngăduinţei, dar şi al puterii de renaştere, căci zăvoaiele lui, ca nişte mărunte jungle, precum şi prelungi porţiuni de mal fuseseră totuşi ferite de ”deşeurile progresului”; iar patul albiei, sădit cu pietre şi mâl, rămăsese pe seama păstrăvilor, mrenelor şi clenilor, ca mai demult. Da… Nu puteau poci oamenii, cât putea râul să lupte. Pentru sănătatea lui şi a lor.
Am revăzut Someşul Mare şi după 1989. Treptat, de la o săptămână la alta, ştiutul chip al râului mi s-a arătat însă idilic faţă de cel pe care locuitorii satelor riverane, i-l stâlceau şi mai fără milă. ”Deşeurile progresului” invadaseră metru cu metru malurile, cotropind totul. Râul era învins.Cu un prieten – operator de film – am mers acolo. Trebuia să arătăm lumii… Ce? …Ceea ce făcea. A filmat înfiorat. Aşa ceva nu mai văzuse. ”Înconjurat” fiind, l-am fotografiat. ”Înconjurat” şi eu, n-am mai simţit însă asupra mea, ca alteori pe mal de ape, ”mâna Celui de Sus”. Mă apăsa numai ”mâna omului”.


http://wildliferomania.com/cand-omul-invinge/
Acest text  este cuprins în Broşura cu titlul RESPECTAŢI NATURA! editată în cadrul proiectului MUNŢII NOŞTRI CURAŢI, NU CURĂŢAŢI!  al Clubului Lions Bistriţa, cofinanţat de Consililul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Proiectul a fost conceput urmare a constatării triste că unor semeni de-ai noştri nu le pasă, sunt indiferenţi la mediul înconjurător, aruncă sau lasă ambalaje şi alte gunoaie, oriunde şi peste tot! Suntem convinşi că cititorii acestui articol nu fac asemenea fapte... Dar, credem că trebuie să fim mai implicaţi, să luăm atitudine!
S.H., Clubul Lions Bistriţa, 07.2016

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5