Caius Diugan, reprezentantul CL Beclean în AGA de la „Aquabis” și “ADI”

Ținută la începutul acestei săptămâni, ședința extraordinară a Consiliului Local Beclean s-a concretizat în desemnarea lui Caius Diugan, purtător de cuvânt și inspector în cadrul Primăriei orașului de pe Someș, în Adunările Generale ale Acționarilor de la “Aquabis” și “Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Județul Bistrița-Năsăud” (Serviciul Public de Salubrizare, respectiv Precolectare, Colectare, Transport și Transfer al Deșeurilor Municipale în județul Bistrița-Năsăud).
ADI are 63 de asociați (județul, orașele și comunele sale) și s-a constituit în scopul organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor municipale pe raza de competență a unităților administrative-teritoriale membre, precum și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente serviciului, în baza unei strategii de dezvoltare. Adunarea Generală este organul colectiv de conducere al Asociației, are rol și atribuții deliberative și este format din reprezentanții legali ai tuturor unităților administrative-teritoriale membre desemnați de părți prin hotărâri ale autorităților deliberative ale acestora (primari/viceprimari, președintele Consiliului Județean sau delegații acestora împuterniciți să-i reprezinte).
“Aquabis”, furnizorul de apă din județ, are 13 acționari (județul Bistrița-Năsăud, orașele Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi, comunele Milaș, Rebra, Rebrișoara, Rodna, Salva, Șieuț, Telciu, Budacu de Jos) care participă la capitalul social cu aporturi în numerar/natură subscrise și vărsate. Între aceștia, orașul Beclean deține 123.200 lei în numerar, reprezentând 878 acțiuni (2,15 la sută), integral vărsat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5