Caiete Silvane - 100

Ediţia din mai 2013 a revistei literare sălăjene „Caiete Silvane” a marcat nr. 100. Revista este editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Zalău.
100 de numere însemnă ceva – experienţă publicistică, selectarea şi afirmarea unor valori locale sau naţionale, cultivarea interesului pentru asemenea valori, contribuţii substanţiale la o identitate culturală importantă. În editorialul său, Daniel Săuca, redactor şef, spune: „Nu mi-am propus să scriu o „dare de seamă” la apariţia numărului 100 al publicaţiei noastre. Colecţia „Caiete Silvane” rămâne principalul reper pentru aprecierea activităţii revistei. Totuşi, câteva lucruri merită subliniate în acest cadru inevitabil festiv. Mai întâi, bucuria. Din februarie 2005 mai ales, odată cu apariţia noii serii, „Caiete Silvane” face parte din viaţa mea, devorator şi eliberator totodată. Sunt bucuros (şi, vai, cât de puţine momente de bucurie avem…) că am ajuns la numărul 100, şi nu oricum. Din „mantaua” revistei au ieşit critici literari, destule cărţi valoroase, unor scriitori le-am schimbat destinul literar, am editat numeroase suplimente (cel mai recent vizând un experiment etnologic la Aluniş). Şi pentru că revista contează, nume mari ale literaturii române actuale au venit în Sălaj pentru lecturi publice, acceptând, fără reţineri, şi să publice în coloanele ei. Editarea publicaţiei, din februarie 2012, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, confirmă drumul nostru.”
Momentul este salutat, în paginile revistei, de Tiberiu Marc – preşedinte al C. J. Sălaj, Radu Căpîlnaşiu – primar al municipiului Zalău, de membri ai redacţiei precum Viorel Mureşan, Daniel Hoblea ş. a., de Irina Petraş – preşedintele Filialei Cluj a USR, Lucian Vasiliu, Olimpiu Nuşfelean, Virgil Diaconu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, George Vulturescu, Traian Ştef
Revista publică un Index bibliografic, care reiterează, in ordine alfabetică, autorii prezenţi de-a lungul anilor în sumar, apoi un grupaj de poeme de Kelemen Hunor, cronici la cărţi recent apărute, ca şi eseului semnat de Olimpiu Nuşfelean şi intitulat ”Să furi raiul cu ajutorul cuvîntului”. De altfel, în salutul său adresat revistei, Olimpiu Nuşfelean afirmă:„100 este un număr, să zic aşa, rotund. El trimite cu gândul la un întreg. În cele 100 de ediţii, Caiete Silvane şi-a întregit forma (literară), s-a împlinit, a câştigat foarte multă forţă de expresie publicistică în largul orizont, nu întotdeauna fericit, al vieţii literare. În aceste 100 de ediţii se ascund multe idealuri, provocări, validări de relaţii între scriitori, ziarişti, cercetători sau administratori-decidenţi, muncă şi acumulare de experienţă, confirmare a unui proiect menit să facă dintr-o zonă... provincială un centru de expresie şi de interes. Trebuie să recunoaştem că, în existenţa sa deja demnă de consideraţie, revista şi-a coagulat o echipă, al cărei nucleu este dat de Daniel Săuca şi Viorel Mureşan, secondaţi de Daniel Hoblea, dar întregit de Viorel Tăutan, Carmen Ardelean, ImeldaChinţa, Ileana Petrean-Păuşan, de Marin Pop sau Marcel Lucaciu, adunînd în jur colaboratori constanţi, al căror scris este urmărit cu interes. Trebuie remarcat faptul că revista a reuşit să-şi facă şi o echipă de critici de întâmpinare, critici prezenţi în pagină cu articole aplicate, fixate pe mersul literelor atât din judeţ cât şi din ţară. Apoi sunt invitaţii revistei, care aduc suflul unor identităţi literare dintre cele mai diverse, ca şi anchetele menite să lămurească aspecte tematice incitante. Nu puţin lucru este şi reuşita de a realiza un echilibru între aspectele strict literare reflectate în revistă şi cele culturale, de o mai largă definiţie. La ceas aniversar, revista prietenă Mişcarea literară urează Caietelor Silvane cât mai multe şi mai fericite ediţii, duse pe umeri glorioşi de colectivul de redacţie şi de colaboratorii ei!...”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5