Cadastru general finalizat în comuna Lunca Ilvei

*Au fost înmânate primele 15 extrase de carte funciară

Lunca Ilvei este prima comună din România care a început şi finalizat cadastrul general. Vineri au fost înmânate primele 15 extrase de carte funciară, în prezenţa reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi ai firmei Topoexim. Nu au lipsit de la eveniment nici politicienii PDL. Noul cadastru general creează practic o evidenţă reală a suprafeţelor de teren, ce poate fi folosită şi la alte instituţii, precum APIA, unde s-au înregistrat nenumărate probleme din cauza declarării greşite a suprafeţelor de teren.

Lucrările nu au presupus doar măsurători, ci şi transpunerea de pe hârtie într-un format digital a tot ceea ce înseamnă carte funciară. Potrivit reprezentanţilor firmei Topoexim care s-a ocupat de lucrări până în acest moment nu au existat contestaţii cu privire la posesie sau localizare. Topoexim a început lucrările acum patru ani.

Flaviu Lupşan, primar comuna Lunca Ilvei: Comuna Lunca Ilvei a declanşat această acţiune încă din 2009. În 2010 a demarat procedura de licitaţie, lucrare adjudecată de firma Topoexim, după care a început lucrarea pe teren. Este o comună cu destul de multe de probleme. Suntem prima administraţie din Românie care după o perioadă de 110 ani înmânăm un act oficial, un extras de carte funciară.

Marcel Grigore, director general Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară:  Mulţumesc în primul rând cetăţenilor din comuna Lunca Ilvei care au participat activ la realizarea acestei lucrări. Fără participarea activă a dumneavoastră, a deţinătorilor de teren, este imposibil a se realiza o lucrare de cadastru de calitate. Lucrarea care s-a realizat în mod sistematic, aici, în comuna Lunca Ilvei, duce la rezolvarea mai multor probleme.

Emil Mănăşturean, director Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud: Acest proiect a fost dus la bun sfârşit şi datorită unei administraţii locale, ferme, hotărâtă de a încheia o evidenţă reală a proprietăţilor pe care o puteţi folosi în tranzacţii, pentru obţinerea subvenţiilor APIA.

Cornel Păunescu, director general Topoexim: Aici, în comuna Lunca Ilvei, primăria şi cetăţenii s-au implicat pentru ducerea la bun sfârşit al acestui proiect. Am avut o colaborare foarte bună. Volumul de muncă este foarte mare. Sunt zeci de proprietăţi care trebuie înscrise în cartea funciară. Sperăm ca până la sfârşitul anului să finalizăm această acţiune în proporţie de 80-90%.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5