Bursele şcolare, lăsate în grija primarilor

Şi în anul şcolar 2010-2011 bursele elevilor vor fi plătite din banii consiliilor locale. Asta deşi această procedură şi-a arătat limitele în multe localităţi, unde elevii nu şi-au mai văzut bursele şcolare în întregime. Când a venit vremea să le explice elevilor de ce s-a ajuns la situaţia asta, ministerul a venit cu precizări în cadrul unui comunicat.

,,Cuantumul burselor şcolare se aprobă în consiliul de administraţie al inspectoratelor şcolare în conformitate cu HG nr. 558/98, precizările MEN nr. 39.467/6.09.2000 şi Legea Învăţământului nr. 84/1995. Conform Legii Învăţământului nr. 84/1995, elevii şi studenţii de la cursurile de zi din învăţământul de stat pot beneficia de burse de performanţă, de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social. Spre deosebire de bursele alocate studenţilor, pentru care bugetul este asigurat de Ministerul Educaţiei, bursele acordate elevilor din învăţământul preuniversitar (merit, studiu şi ajutor social) provin din bugetele locale, având ca sursele de finanţare cotele defalcate din impozitul pe venit, sume de echilibrare primite de la bugetul de stat şi veniturile proprii ale Consiliilor locale” , se preciza în comunicatul Ministerului Educaţiei.

În privinţa acestor burse, responsabilitatea plăţilor aparţine exclusiv consiliilor locale, multe din acestea neavând fonduri pentru a suporta şi astfel de cheltuieli.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5