Bugetul Primăriei municipiului Bistriţa, aprobat pe 14 februarie. Peste 37% din cheltuieli merg spre investiţii

Bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2018 însumează 178,582 milioane lei, cu 21% mai mare faţă de 2017, fără a lua în calcul sumele de 71 milioane lei alocate anul trecut pentru plata salariilor din învăţământ. De cealaltă parte, cheltuielile ajung la 242, 453 milioane lei, diferenţa reprezentând-o suma de 63,871 milioane lei, în fapt excedentul de anul trecut care merge în totalitate spre investiţii.
„Proiectul de bugetul va fi supus dezbaterii Consiliului Local în şedinţa din februarie. (...) Bugetul pe anul 2018 asigură o funcţionare normală a tuturor celor care depind de bugetul municipiului, se înscrie în linia crescătoare a bugetelor din ultimii 10 ani şi în liniile directoare ale Strategiei de Dezvoltare a municipiului Bistriţa 2010-2030. Este un buget axat pe dezvoltarea municipiului, procentul cel mai mare al cheltuielilor şi în acest an se referă la investiţii. Este un buget care pregăteşte atragerea fondurilor europene pe perioada de finanţare, acum, 2018-2020 +2”, a precizat primarul Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit primarului Creţu, aproape 69% din venituri, reprezentând 123,128 milioane lei, se constituie din impozite şi taxe locale şi cota de impozit pe venit, plus alte venituri proprii. Suma este mai mică faţă de anul trecut cu aproximativ 20 milioane lei (9%), fiind cauzată de diferenţa de impozitare de la 16 la 10%. Transferurile de la bugetul de stat pentru servicii descentralizare, echilibrarea bugetului local etc. sunt de 22,783 milioane lei, adică 12,76% din totalul veniturilor, în timp ce din fondurile externe nerambursabile sunt de 32,671 milioane lei, adică 18% din totalul veniturilor.
În ceea ce priveşte cheltuielile din bugetul general, „cea mai mare sumă, cel mai mare procent din buget se regăseşte la investiţii”, a punctat primarul Creţu, atât cu finanţare nerambursabilă, cât şi de la bugetul local. Suma alocată dezvoltării este de 91,146 milioane lei, adică 37,59% din cheltuieli. Cheltuielile de personal ajung la 69,850 milioane lei, adică 28,8% din cheltuielile totale, pentru bunuri şi servicii este propusă suma de 47,14 milioane lei (19,45%), asistenţa socială, sănătate – 26,588 milioane lei (10,97%). Pentru dobânzi şi rambursări de împrumuturi este prevăzută suma de 7,22 milioane lei, care reprezintă 2,9% din cheltuieli, iar în Fondul de rezervă ar urma să fie direcţionată suma de 700 mii lei.
Pe activităţi, cea mai mare sumă este propusă pentru capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”, şi anume 87,544 milioane lei (36%), urmând capitolul „Autorităţi publice” – 32,634 milioane lei (13%), „Transporturi” (inclusiv infrastructura rutieră) – 24,214 milioane lei (10%), „Învăţământ” – 23,735 milioane lei (9,7%), „Asistenţă socială şi creşe” – 23,205 milioane lei (9,5%), „Sport, cultură şi religie” – 19,555 milioane lei (8,2%).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5