Bucurie, fotbal și performanță pentru fotbaliștii Gloriei, Under 13, la Cupa Municipiului Reghin!

Micii fotbaliști U13 (categoria 2009) antrenați de Valer Șomesan au participat în acest sfârșit de săptămână la un turneu de tradiție, cunoscut în Transilvania. După câteva meciuri bune ale echipei noastre, Gloria 2018 a ajuns în finala mica la categoria Silver Cup, unde a dispus de Interstar Sibiu cu scorul de 2-0, grație golurilor marcate de Răzvan Matei și Mateo Simionca.
În urma acestui rezultat, echipa noastră a câștigat locul 3 la Silver Cup, în timp ce la gâtul juniorilor noștri au fost așezate mult așteptatele medalii, care le-au adus o mare satisfacție. Bucuria delegației noastre a fost aceea ca Gloria 2018 a dat și golgeterul turneului de la Reghin, Matei Răzvan adjudecându-și acest titlu odată cu cupa și diploma aferentă.

”Sunt mulțumit de rezultatele obținute și de evoluția jucătorilor mei, în acest stadiu de pregătire. Am rulat tot lotul, fiecare sportiv a intrat pe teren, s-a bucurat de fotbal și de participarea la turneu. Locul 3 și faptul că am dat golgeterul Cupei Municipiului Reghin îmi dau o satisfacție deosebită. Copiii, indiferent de categoria de vârstă sunt asteptați să vină la selecții și antrenamente, pentru că instruirea, participarea la competiții și meciuri amicale dar și echipamentul este gratuit.”, a declarat Valer Șomeșan, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori.

Săptămâna viitoare, Gloria 2018 va participa la Reghin la competiția rezervată categoriei Under 12 (2010). Echipa noastră va deplasa juniori din Bistrița, Rodna, Lesu și Ilva Mica, toți legitimați la clubul nostru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5