Bistriţeni premiaţi la Festivalul Romulus Guga

Direcţia pentru Cultură Mureş, Casa de Cultură a Tineretului Reghin, Biblioteca “Petru Maior”, Reghin, "Cuvântul liber", Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Fundaţia Culturală "Cezara Codruţa Marica", Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale demarează azi, la Răstoliţa, Festivalul Concurs de Poezie şi Proză “ROMULUS GUGA”, ediţia a XVIII-a, cu o evocare Romulus Guga la Şcoala Generală Răstoliţa. Cu acest prilej vor avea loc întâlniri cu scriitori din Mureş, Bistriţa, Braşov şi un recital Nicu Poşta. Apoi este programat un pelerinaj la mormântul lui Romulus Guga şi o întâlnire între elevi de la Gimnaziu "Romulus Guga" din Târgu-Mureş, cu elevi de la Răstoliţa.Urmează la Şâştina un foc de tabară şi Festivitatea de premiere la Concursurile "Credo" şi "Prima iubire", precum şi acordarea de Diplome de excelenţă "Romulus Guga", de către preşedintele Nicolae Băciuţ, directorul DCCPCN Mureş. Mâine au loc dezbateri pe tema "Literatura pentru copii, copii pentru literature”, iar Sorina Bloj va cânta pentru cei prezenţi. Festivalul are următorii câştigători: Premii “Opera omnia”, pentru întreaga actrivitateliterară: Lazăr Lădariu şi Valentin Marica. Premii pentru volume apărute în ultimii 3 ani: Elena M. Cîmpan – pentru volumul “100 – cele mai frumoase poezii”, Răzvan Ducan – pentru volumul “100 Cele mai frumoase poezii”, Sorina Bloj – pentru volumul “Asaltul timpului”, Melania Cuc – pentru volumul “Autoportret”. Premii de excelenţă: Rodica Puia, Carol Puia, pentru volumul “Vitralii şi mozaic”, Menuţ Maximinian – pentru volumul “Rădăcini împrumutate”, Cornelia Jinga Hetrea – pentru volumul “Liniştea din fereastră”, Darie Ducan – pentru volumul de teatru “Prerogativele lui Dumnezeu”, Mariana Cheţan – pentru seria “Floare de cireş”. La categoria antologii avem următoarele nominalizări: Victor Ştir, pentru volumul Emily Dickinson, „Poezii”, traducere, Georgeta Măluţan, pentru volumul „Complexul Penelopa”, Mircea Dorin Istrate, pentru volumul „Urma”, Katalin Cadar, pentru volumul „Refugiu în poem”, Liviu Ştef, pentru volumul „Sighişoara medievală în pictură”, Dumitru D. Silitră, pentru volumul „Printre ecouri”, Lucreţia Bogdan Inţa, pentru volumul „La porţile creaţiei”, Rodica Lazăr, pentru volumul „Anotimpuri”, Ana Fazakas, pentru volumul „Picătură de vină”, Ana Zegrean, pentru volumul „Şarpe de vânt”, Gabriella Costescu, pentru volumul “Lacrima de liliac”, Aurelia Lazăr, Oameni şi locuri.Comuna Lunca, Repere monografice, Niculiţă Chiş Brânzeanu, pentru volumul „Între smerenie şi orgoliu”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5