Bistriţeni la Conferința mitropolitană din OlmstedFalls, Ohio

În perioada 24-26 august 2023, Catedrala „Buna Vestire” din OlmstedFalls, Ohio, a fost gazda conferinței preoților din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. La aceasta au participat Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, precum și monahii, preoții și diaconii din cadrul mitropoliei.

Conferința mitropolitană a debutat joi, 24 august 2023, prin oficierea Slujbei Acatistului Bunei Vestiri. A doua zi, după săvârșirea Slujbei Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc deschiderea lucrărilor conferinței, ocazie cu care I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae a susținut meditația intitulată „Preotul – slujitor al împăcării”. În continuare P.S. Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a prezentat meditația „Rolul psalmodiei și a cântării bisericești în viața bisericii – câteva reflecții plecând de la Sf. Ap. Pavel și Sf. Vasile cel Mare”.

A urmat conferința susținută de Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, din cadrul UBB Cluj-Napoca, intitulată: „Mărturisirea creștină în îngrijirea persoanelor vârstnice”, care a subliniat încă de la început că: „Abordarea problemelor etice specifice îngrijirii acestora se bazează pe acceptarea faptului că vârstnicii nu sunt un reziduu biologic pentru care nu se mai poate face nimic, fiinţe care au nevoie doar de anestezie şi a căror viaţă nu mai trebuie prelungită fără rost, ci persoane, adică fiinţe umane capabile să facă din viaţa lor o experienţă de trăire şi de realizare, cu condiţia să fie integrate bio-psiho-social şi spiritual...”. Apreciată de cei prezenți, prelegerea a fost urmată de numeroase întrebări și discuții.

Celelalte conferințe au fost susținute de Prof. Dr. Anne Iltis de la St. Vladimir’s OrthodoxTheological Seminary, NY: „A trăi și a muri într-o lume post-creștină pluralistă. Provocări seculare pe care lumea le pune pentru a ne împiedica să ne pregătim pentru o moarte creștină”; Pr. Protos. Dr. Maxim Morariu de la Catedrala episcopală „Sf. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion” din Saint-Hubbert QC: „Pastorația vârstnicilor din scaunul de Spovedanie”; Pr. Iulian Aniței de la Misiunea „Acoperământul Maicii Domnului” din Houston, TX: „Moartea cu demnitate în contextul culturii post-creștine versus sfârșit bun, creștinesc”.  

În ultima zi I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae împreună cu P.S. Ioan Casian, avându-i alături pe preoții și diaconii participanți, au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La finalul acesteia, a fost ținută o slujbă de pomenire pentru preoții slujitori care s-au mutat la Domnul și care de-a lungul timpului au desfășurat o bogată și rodnică activitate pastoral-misionară pe continentul nord-american.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5