Bistriţeanul Nicolae Băciuț, direcorul Direcției de Cultură Mureș a fost detașat la Direcția de Cultură Olt în timp ce se află în concediu medical

Sursa www.dantanasa.ro

Nicolae Băciuț, direcorul Direcției de Cultură Mureș a fost detașat la Direcția de Cultură Olt în timp ce se află în concediu medical. Ordinul semnat de ministrul Culturii, Hegedus Csilla (UDMR), a fost transmis Direcției de Cultură Mureș în data de 11 decembrie a.c., exact în ziua în care Băciuț trebuia să fie deja la Direcția de Cultură Olt. ”Sfidare a legii, ignorare a realităţii, ascunse apucături discriminatorii, etnice?”, se înteabă Băciuț.

Hegedus Csilla a emis Ordinul  nr. 282 din 10.12.2014, transmis la Direcţia pentru Cultură Mureş în data de 11. 12. 2014, ora 14,39, prin fax, prin care se dispune detaşarea pe 6 luni a lui Nicolae Băciuţ, director executiv la Direcţia pentru Cultură Mureş, ca director executiv la Direcţia pentru Cultură Olt, începând cu data de 11 decembrie 2014, adică în ziua transmiterii ordinului trebuia să fie şi detaşat, fără niciun fel de de consultare cu acesta, deşi ştia că se află în concediu medical din 17 septembrie, când s-a internat de urgenţă la Spital.

Care e temeiul acestei urgenţe? Terminarea mandatului?
În opinia lui Băciuț, detaşarea sa este ”un abuz care decapitează instituţia mureşeană, pe de o parte, aceasta funcţionând în regim de avarie cu 4 angajaţi, dintre care 1 contabil, un casier şi o secretară, fără niciun specialist în domeniul patrimoniului şi culturii, dar aceasta nu contează pentru un ministru neinteresat de bunul mers al instituţiilor din subordine, ci de propriile interese”.
”Miopie managerială, incapacitate profesională, adversitate etnică? Ce-a putut sta la baza unui ordin aberant, nu doar vorbind de circumstanţele medicale, ci şi de cheltuielile pe care le presupune o astfel de detaşare, pentru că detaşarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, obligă „autoritatea sau instituţia beneficiară să suporte costul întreg al transportului dus-întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare. (Legea 188/1999, art.89 (4). Ceea ce înseamnă cheltuieli lunare în plus de circa 5000 lei, adică dublu faţă de salariul net al directorului de la Cultură.
”Dacă tot era interesată de bunul mers al instituţiilor deconcentrate, chiar în ceasul al 12-lea al mandatului, ar fi putut să detaşeze un director din apropiere. De ce tocmai pe cel de la Târgu-Mureş? Adică de la peste 400 de km? Sau de ce nu a dispus să se organizeze concurs pentru ocuparea acelui post? Sfidare a legii, ignorare a realităţii, ascunse apucături discriminatorii, etnice? Sigur, Nicolae Băciuţ poate refuza detaşarea, căci conform Legii 188/1999, art. 89 (3) (c) (3) Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii: c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea”.
Directorul DJC Mureș este de părere că oricum, ordinul este fără obiect, câtă vreme cel în cauză, precum şi instituţiile care ar trebui să ducă la îndeplinire ordinul – Direcţia Generală Buget, Finanţe, Contabilitate şi Resurse Umane, cele două Direcţii pentru Cultură (Mureş şi Olt), n-au cum să-l ducă la îndeplinire, câtă vreme Băciuț se află în concediu medical.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5